RCA – soluții posibile

Săptămâna trecută a fost adoptată o nouă directivă de către ASF ce impune asiguratorilor corelarea tarifelor RCA cu nivelul daunalității pentru fiecare segment de potențiali asigurați.  Având in vedere că nu au mai existat  măsuri similare în istoria pieței de asigurări din Romania este greu de evaluat care vor fi consecințele acestei măsuri pe viitor.  Asiguratorii ce subscriu RCA pe piața românească au obiectat că această măsură ar putea să nu ajute, argumentând că nu există informații statistice referitor la nivelul daunalității pentru anumite segmente de potențiali asigurați și că există o incongruență a datelor statistice de pe alte piețe cu piața romanească pentru aceste categorii de potențiali asigurați.

Doua abordări referitor la calculul primei de asigurare

Calculul primelor de asigurare presupune 2 tipuri de abordări diferite în funcție de liniile de asigurare sau segmente de potențiali asigurați:

  • Prima se bazează pe istoricul daunalității unei anumite linii și existența de statistici credibile ce pot fi folosite în calculele actuariale care corelate cu strategiile comerciale conduc la calculul final al primei de asigurare.
  • A doua abordare se aplică atunci când nu există îndeajuns de multe date statistice și ține cont de experienta underwriter-ului cu o linie de asigurări sau un segment de potențiali asigurați, fiind o abordare mai mult sau mai puțin empirică, această ‘filozofie’ fiind aplicată spre exemplu în cazul unor linii de asigurări unde numărul de ‘obiecte’ asigurate este redus, cum ar fi asigurările aviatice sau cele marine.

Revenind la RCA –  având în vedere lipsa unor statistici relevante se încearcă impunerea unui ‘hibrid’ între cele 2 abordări de subscriere.  În general, atunci când se subscrie un risc, cel mai dificil lucru este să încerci să calculezi o primă în lipsa unor informații despre risc. Ca atare underwriter-ul va presupune ‘ceea ce este mai rau’, iar prima va reflecta acest lucru în sensul că va fi mai ridicată în lipsa unor informații care să îi ofere confortul că primele colectate vor putea să acopere daunalitatea. De aceea există riscul ca această abordare să nu conducă neapărat la o reducere a tarifelor RCA pe termen scurt. În plus, o astfel de măsură nu încurajează reducerea riscului pentru acele categorii de potențiali asigurați unde este cel mai ridicat potențial de daună, iar creșterea daunalității pentru întreaga piață nu va face decât să conduca la o creștere a tarifelor medii RCA pentru întreaga piață, de aceea sunt necesare măsuri de management al riscului suplimentare, inclusiv potențial măsuri legislative.

 

Statistici, prețuri, managementul riscului referitor la RCA

Prin comparație, în SUA au fost luate măsuri specifice pentru acele categorii de potențiali asigurați al căror risc este ridicat (descrise intr-un articol anterior). Astfel, datele statistice despre piața RCA din SUA prezentate mai jos conform ‘Insurance Information Institute’ (Insurance Fact Book 2016) pot ajuta în luarea unor măsuri suplimentare și desprinderea unor concluzii folositoare și pentru piața românească de asigurări:

– În toate statele americane asigurarea RCA este obligatorie, iar limitele de despăgubire minime variază între 10-25.000 de dolari pentru daune materiale și 30-100.000 de dolari pentru vătămări corporale, condițiile de asigurare nefiind reglementate;

– În 2013 media cuprinderii în asigurare a autovehiculelor era de 88,4% (variind de la stat la stat intre 74,1% si 96,1%), mai precis un total de 195 milioane de autovehicule aveau asigurare RCA. Dintre acestea aproximativ 76% aveau și asigurare CASCO;

– Din cele 195 de milioane de autovehicule asigurate RCA aproximativ 1% (adică cca. 1,9  milioane) erau deținute de asigurați cu grad ridicat de risc;

– Costul mediu anual de întreținere a unui sedan in SUA pentru 2014 era de aproximativ 8,700 dolari, ceea ce includea combustibilul, mentenanța, anvelopele, taxele și asigurările; din acest cost, RCA-ul reprezenta în medie aproximativ 500 de dolari (variind de la stat la stat între 260 si 860 de dolari);

– Rata daunei combinată pentru RCA pentru întreaga piața americană în 2014 a fost de 102,4%, aceasta fiind împărțită în:

  • 77,4% daune plătite (incluzând cheltuielile de regularizare a daunei),
  • 24,5% cheltuieli operaționale (incluzând 8,9% cheltuieli de achiziție – comisioane plătite agenților/brokerilor) și
  • 0,5% dividende plătite acționarilor;

– Dauna medie a fost în 2014 de 3.160 dolari pentru daune materiale (cu o frecvență a daunalității de 5,95%) si 16.640 dolari pentru vătămări corporale, incluzând și daunele morale (cu o frecvență a daunalității de  0,87%); pentru daunele materiale, dauna medie între 2003-2013 a crescut cu aproximativ 21%, iar pentru vătămările corporale a crescut cu 35%;

– Despăgubirile totale plătite pentru RCA (asigurări comerciale și individuale) au fost în 2014 de aproximativ 84 miliarde de dolari (fără costurile cu reglementarea daunelor), iar primele totale (asigurări comerciale și individuale) au fost de aproximativ 132 miliarde de dolari, ponderea RCA în total prime non-viață fiind de aproximativ 26,3%.

Câteva observații și o concluzie…

Având în vedere că nu există informații publice despre frecvența daunalității, a daunei medii și că nu poat fi comparată puterea de cumpărare locală cu cea a americanilor, este greu de spus dacă asigurarea RCA în România este ‘scumpă’ sau nu relativ cu limitele de despăgubire existente în SUA.  Ceea ce însă poate calcula fiecare deținător de autovehicul este dacă ponderea costului RCA în costul total anual de întreținere al unui autovehicul este similară cu cea din SUA.

O observație deasemenea foarte interesantă este existența dividendelor pentru acționari cu toate că rata combinată a daunei este de peste 100%.  Aceasta se datorează celei de-a doua surse de venit a oricărui asigurator, respectiv investițiile.  În Romania, pierderile datorate ratei combinate a daunei de 127% (în T2 din 2015) nu pot fi acoperite de veniturile din investiții din aceeași perioadă și ca atare va continua creșterea tarifelor medii RCA pentru acoperirea pierderilor dacă nu se iau măsuri care să reduca riscul pentru acele categorii de potențiali asigurați cu risc ridicat.  Spre exemplu, în SUA, pentru anumite categorii de asigurați, respectiv pentru cei tineri (datorită lipsei de experiență și imprudența în conducerea autovehiculelor) și pentru cei vârstnici (pentru care se consideră că vârsta poate să le împieteze abilitatea de a conduce autovehicule) există legislație specifică în privința obținerii sau reînnoirii permisului de conducere, ceea ce ajută la reducerea riscului pentru aceste categorii de asigurați.  Acestea sunt doar câteva exemple, existând multe alte propuneri din partea tuturor celor implicați vis-à-vis de reducerea riscului, propuneri care trebuie luate în considerare.

În final, în loc de concluzie, cred că se impune ca toate părțile interesate să lucreze în continuare pentru găsirea unor soluții suplimentare pentru ca asigurarea RCA să își îndeplinească nu numai rolul de finanțare a riscului (adică de despăgubire a daunelor asigurate), ci și de reducere a riscului de răspundere civilă auto cu beneficii pentru întreaga societate cum ar fi de exemplu reducerea tarifelor și fluidizarea procesului de lichidare a daunelor.

Paul Dumitru

Reglementarea tarifelor RCA – soluții posibile pentru asigurații cu risc ridicat

Unul dintre cele mai discutate subiecte la sfârșitul fiecărui an –  nivelul tarifului asigurării RCA  – naște multe dezbateri aprinse din perspectiva consumatorilor, asiguratorilor și evident și al ASF. Motivul principal este obligativitatea prin lege a încheierii poliței RCA în România de către deținătorii de autovehicule, ceea ce face ca legea cererii și a ofertei (singura care ar trebui să stabilească nivelul prețului într-o economie de piață) să nu mai conducă la o piață ‘perfectă’, necesitând astfel intervenția autorității de reglementare pentru a crea cel mai adecvat mecanism ce poate să balanseze interesele asiguratorilor cu cele ale consumatorilor.

Interesul consumatorilor

Având în vedere obligativitatea prin lege a asigurării, a limitelor de despagubire și a condițiilor de asigurare, principalul obiectiv al asiguraților RCA rămâne evident un tarif cât mai mic iar în cazul unui accident plata unei despăgubiri corecte și rapide.

Interesul asigurătorilor

Orice companie de asigurari este în business pentru a face profit și ca atare interesul celor care au în portofoliu asigurarea RCA este acela de a avea profit și de pe urma acestei linii de asigurari. Inexistența profitului și existența pierderilor datorate RCA nu numai ca afectează interesul legitim al acționarilor de a obține dividende de pe urma investiției lor, dar prin reducerea solvabilității companiei îi obligă să găseasca noi surse de capital pentru îndeplinirea cerințelor minime, ceea ce implică costuri suplimentare.

 

Rolul reglementatorilor piețelor de asigurări

O tendință naturală, pe o piață de asigurări în care nu există obligativitatea încheierii asigurărilor este ca potențialii asigurați cei mai expuși la risc să caute să se asigure mai mult decât cei care au un potențial de a produce daune mai scăzut – denumită în limbajul asigurărilor ‘antiselecție’ sau ‘selecție adversă’, iar rolul asigurătorilor pentru a putea obține profit este de a crea mecanisme de a se ‘proteja’ împotriva acestor potentiali asigurați prin oferirea de tarife mai ridicate, condiții speciale sau chiar de a refuza potențialii asigurați a căror clasă de risc este ‘în afara standardului de subscriere’. În cazul RCA, datorită obligativității condițiilor de asigurare și a încheierii acesteia, se creează un conflict de interese între asigurați și asiguratori și de aceea este necesară intervenția reglementatorului.

 

În general, misiunea oricărui reglementator al unei piețe de asigurări este aceea de a proteja consumatorii, de a avea grijă că asiguratorii îndeplinesc cerințele de solvabilitate și nu în ultimul rând de a proteja piața de o competiție distructivă între asigurători care ar avea efecte negative asupra tuturor actorilor din piață. În plus, rolul reglementatorului este acela de a întări și crește încrederea consumatorilor în piața de asigurări, ceea ce este oarecum o rezultantă a misiunii acestuia.

 

Pentru asigurările obligatorii (cum este cazul RCA) în mai toate piețele de asigurări,  reglementatorii intervin pentru a armoniza interesele consumatorilor și asiguratorilor, rolul lor fiind unul triplu:

 

  1. În primul rând trebuie să se asigure că primele rămân ‘rezonabile’. Ce înseamnă acest lucru? Asiguratorii nu trebuie să exploateze obligativitatea asiguraților de a încheia asigurarea RCA și să își maximizeze astfel profitul, ci doar să obțină un profit ‘rezonabil’ și anume primele să fie îndeajuns de ‘reduse’ pentru a putea fi plătite de potențialii asigurați – cu alte cuvinte tarifele nu trebuie să devină prohibitive. Profitul (fie el și minimal) este necesar pentru ca asiguratorii să își poată creea rezerve pentru anii foarte ‘proști’ în care ratele daunelor ar putea ‘exploda’.
  2. Al doilea rol al reglementatorilor este de a se asigura că tarifele de primă sunt ‘adecvate’ și anume că trebuie să acopere daunele produse de RCA, cheltuielile administrative și de marketing și să conducă la un profit, fie el și minimal.       Inexistența unui profit minim poate să conducă la retragerea asiguratorilor de pe piața RCA (existând chiar un caz în 2015 al ABC Asigurări), ceea ce conduce la o mai mare concentrare a pieței și o mai mare putere de negociere în relația cu potențialii asigurați a asiguratorilor ce raman pe piață și evident la o creștere a tarifelor. Având în vedere statisticile ultimilor ani în care ratele daunelor combinate au fost mult peste 100%, rezultatul a fost că anumiți asiguratori și-au redus în portofoliu ponderea RCA (pentru a minimiza sau elimina pierderile), iar alții au ajuns să aibă probleme financiare majore, consecințele fiind suportate atât de acționarii societăților de asigurări, cât și de consumatorii de RCA.
  3. Al treilea rol și probabil cel mai dificil din perspectiva reglementatorilor este acela de a preveni ‘discriminarea’ vis-à-vis de modul în care sunt tratați diverși potențiali asigurați.       Asiguratorii au criterii proprii de cotare (în general acestea sunt secrete comerciale), ele luând în considerare mai mulți factori cum ar fi: vârsta șoferului și experiența, sexul, starea civilă, detalii ale autovehicolului, teritoriul unde este condus, educația (incluzând cursuri de conducere defensivă), istoricul accidentelor și al încălcării legislației rutiere, domeniul de activitate (pentru asigurați persoane juridice) etc. Rolul reglementatorului este de a se asigura că acești factori nu sunt aplicați în mod discriminatoriu și că aceste cote de primă reflectă corect profilul de risc al potențialului asigurat. În cazul în care nu se realizează acest lucru, ar putea exista tendința naturală de a maximiza profitul de pe urma unui asigurat ‘dorit’ de asigurator pentru a acoperi pierderile unui asigurat al carui potențial de daună este aproape o certitudine. Cea mai fair-play abordare față de asiguratori și asigurați este identificarea și stabilirea acelor factori care sunt cei mai obiectivi, verificabili și susținuți de statistici în stabilirea modelelor pentru predictibilitatea daunelor pentru fiecare segment de potențiali asigurați și implicit aplicarea acestora în cotare.

 

Și totuși sunt potențiali asigurați nedoriți de niciun asigurator….

Chiar dacă tarifele RCA sunt stabilite rezonabil, adecvat și nediscriminatoriu, există anumite clase de asigurați cu profil de risc ridicat care probabil nu vor fi doriți de niciun asigurator. În ultimele luni au existat multe discuții referitor la abordarea cea mai adecvată, fiind făcute propuneri atât din partea UNSAR și ASF, cât și din partea unor asociații de consumatori nemulțumiți de creșterea tarifelor, propuneri ce sunt foarte mult congruente cu ce se întâmplă spre exemplu în SUA. Acolo asigurații cu potențial ridicat de risc sunt stabiliți de reglementatori ținând cont de criterii similare (ex. cotele sunt cu un anumit procent peste cele medii, acești asigurați au încălcat legislația rutieră în mod repetat, etc), iar legat de aceștia sunt folosite 4 abordări de către reglementatorii celor 52 de state americane care ar putea fi luate în considerare și la noi:

 

  1. Stabilirea de ‘planuri de asigurare specifice’ (engl. ‘assigned risk plans’) prin care asigurații cu risc ridicat sunt împărțiți între toți asiguratorii RCA în funcție de ponderea din piața de prime RCA subscrisă. Spre exemplu, dacă un asigurator subscrie 25% din primele RCA va trebui să accepte 25% dintre asigurații cu risc ridicat.
  2. Crearea de ‘asociații ale asigurătorilor’ (engl ‘joint undewriting associations’) doar pentru potențialii asigurați cu risc ridicat. În general aceste asociații se creează voluntar între asiguratori (ne-existând obligativitatea tuturor asiguratorilor ce subscriu RCA să facă parte) și funcționează ca un fel de ‘PAID doar pentru asigurații cu risc ridicat’.
  3. Câteva state americane au creat un sistem prin care toți potențialii asigurați sunt acceptați de asiguratori indiferent de profilul de risc, iar pentru cei ce se încadrează într-un profil de risc ridicat, asiguratorii alocă prima și asiguratul către un ‘pool de reasigurare’ la care participă toți asiguratorii ce subscriu RCA. Asiguratorii isi servisează clienții ca pe unii obisnuiți, dar toate daunele sunt plătite din acest pool de reasigurare specific creat pentru potențialii asigurați cu risc ridicat.
  4. Stabilirea unui asigurător deținut de stat doar pentru asigurații cu profil de risc ridicat – în SUA existând un singur stat ce a ales această abordare (Maryland).

 

În loc de concluzie…

Este important ca soluția aleasă pentru reglementarea tarifelor RCA să corespundă cât mai bine intereselor asiguratorilor și consumatorilor, dar în același timp este necesar ca aceasta să fie decisă cât mai curând, implementată și menținută pe termen lung. În același timp, obligativitatea respectării cerințelor Solvency II necesită abordări mult mai structurate din partea asiguratorilor, iar instabilitatea reglementării tarifelor RCA poate declanșa probleme importante legate de solvabilitate cu consecințe negative pentru întreaga piață.

Paul Dumitru

Moș Crăciun are nevoie de noi. Îl ajutăm? Ho, ho, ho :)

23 Decembrie 2015 – Polul Nord

Moș Crăciun reflecta asupra anului ce trecuse – urmau 24 de ore ‘de foc’ pentru el:  “Lumea considera că totul la Polul Nord merge strună, ca pe roate, dar, din păcate, nu prea este așa – se gândea Moșul. La fel ca în lumea oamenilor, pentru a fi toate cadourile gata la timp, nici nu își imaginează prin ce trebuie să trec. Cele 364 de zile de pregătiri pentru ‘ziua cea mare’ nu sunt lipsite de riscuri. Numai anul asta prin câte am trecut… Noroc că m-a învățat un ‘client’ de-al meu din asigurări (care e în fiecare an pe lista celor cuminți și căruia îi livrez cadourile la timp) să îmi fac și eu niște asigurări care chiar m-au și ajutat: fie că nu a trebuit să scot din buzunar ‘niște caramel suplimentar’ (moneda noastră la Polul Nord)  pentru daunele pe care le-am avut sau, pur și simplu, ‘mi-au cumpărat liniștea’ să îmi pot concentra energia pentru pregătirile de Crăciun….

Anul trecut de exemplu am avut un incident mărișor la fabrica de jucării: o creștere bruscă de tensiune mi-a ars echipamentul în care făceam soldăței, așa că noroc că aveam asigurare de  defecțiune a echipamentelor și am avut ‘caramel’ pentru reparații de am putut să livrez la timp jucăriile! Anul asta am reînnoit această asigurare, dar și asigurarea de bunuri pentru ambele fabrici (jucării și dulciuri) – nu se știe niciodată cu schimbările climatice ce inundații apar chiar și aici la Polul Nord, sau cine știe ce altceva se poate întâmpla…

Asigurarea RCS (Răspundere Civilă pentru Sănii) este încheiată pentru toată flota – asta este singura obligatorie la noi la Polul Nord. Le-am spus tuturor spiridușilor să nu se urce la ‘hățuri’ dacă au băut lichior de ouă că se poate întâmpla ceva rău și nici nu se despăgubește nimic dacă au vreun accident. Sper că și oamenii să țină cont de acest lucru căci acum, de sărbători, cam mulți exagerează cu ‘licorile’.

Am avut și o problemă de sănătate – anul trecut, după ce am băut tone de lapte și am mâncat milioane de fursecuri am făcut o indigestie și m-a durut ficatul de am stat vreo 10 zile în spital (deh, la orice pot să rezist, dar când las vreun cadou și găsesc laptele și fursecurile lăsate de copii….. nu mă pot abține – sunt și eu doar un Moș Crăciun….). Mulți cred că serviciile medicale sunt ‘gratis’ la noi la Polul Nord, dar nu este chiar așa: noroc cu asigurarea de sănătate care mi-a plătit spitalizarea și medicamentele.

Anul ăsta m-a apucat frica: mi-a făcut o asigurare de ‘cyber-Crăciun risk’! Am auzit de la clienții mei că este posibil ca vreun Grinch să îmi intre în sistemul informatic și să îmi strice GPS-ul și tableta unde îmi țin lista cu cei cuminți și să strice tooot Crăciunul. Parcă și vedeam că amestec cadourile și le trimit la adrese greșite sau că nu mai găsesc lista ‘celor cuminți’. Nu îl las eu pe Grinch să își facă mendrele, clienții mei mi-au spus ce măsuri de managementul riscului să iau, să mă feresc!

Oare oi fi făcut tot ce trebuie legat de asigurări? Cred că la anul o să cer ajutorul profesioniștilor să fiu sigur. Nu pot să vă spun ce mi-au scris fiecare dintre ei – nu am voie (căci polița noastră de asigurare de răspundere civilă acoperă doar daunele materiale și vătămările corporale nu și încălcarea corespondenței), dar știu clar ce le doresc eu tuturor ce lucrează în industria asta: să fie sănătoși, să aibă un 2016 prosper și să continue să facă treaba profesionist și cu pasiune.  Îi aștept să îmi spună ce să fac să îi ajut să crească piața asigurărilor căci probabil că nu realizează, prinși fiind în treburile zilnice, că prin tot ceea ce fac în această industrie, în afară de protecție pentru societate, se eliberează mult capital în economie.  Iar acest lucru aduce prosperitate întregii societăți.  De aceea toți sunt pe lista ‘celor cuminți’.  Sper că și la anul vor continua această muncă, dar de aceea aștept eu de la ei să îmi spună ce să fac să îi ajut.

Ohhh, trebuie sa mă grăbesc că mă așteaptă soția. Este foarte fericită că m-am gândit acum muuult timp să facem o pensie facultativă să nu mai depindem de ‘caramelul’ de la stat.“

Moș Crăciun

PS:  Acest text este un pamflet menit să descrețească fruntea tuturor ce lucrează în asigurări. Acestora și nu numai le urez și eu, Paul Dumitru, un sincer “La mulți ani”!

PPS: Mos Crăciun are nevoie de ajutor in domeniul asigurărilor? Ce ziceți, îl ajutăm? Ho, ho, ho!

Nicio asigurare nu înlocuiește managementul riscului – partea a doua

 

Nu a trecut nici măcar o săptămână de la tragicele evenimente din clubul ‘Colectiv’ că un nou dezastru a lovit România: o explozie a unei fabrici, producând victime din rândul angajaților.

Accidentele de muncă se întâmplă oriunde în lume, însă modalitatea în care angajatul și angajatorul tratează managementul riscului locului de muncă fac diferența între securitatea și siguranța muncii și ‘o bombă cu ceas’.  În Romania statul obligă agenții economici să facă instructajul de protecția muncii tuturor angajaților, specific fiecărei activități a agentului economic, iar dacă se întâmplă un accident de muncă și instructajul nu a fost efectuat, administratorii agentului economic răspund penal.  În cazul în care instructajul a fost făcut conform legii, singurul lucru care mai rămâne de făcut în cazul unui accident de muncă este ca victima să primeasca tratament medical (dacă este necesar), în timp ce în cazul unei invalidități permanente statul îi plătește o pensie de invaliditate…Nimic nou până acum și în general cunoscut de toată lumea. Din păcate există puține motivații pentru agentul economic să ia pe viitor măsuri suplimentare de management al riscului, să reduca semnificativ potențialele viitoare accidente de muncă. Acesta mai degrabă rămâne atent să facă instructajul de protecția muncii, să aibă ‘hârtiile în regulă’, pentru ca în cazul unui nou eveniment nefericit să nu răspundă penal.  Evident că rămâne posibilitatea unor potențiale cereri de despăgubiri în urma unui proces civil, dar în acest caz, cel mai rau lucru care se poate întampla este ca agentul economic, în funcție de decizia instanței, să trebuiască să platească victimei o sumă de bani, nicidecum să reducă riscul la locul de muncă…

Spuneam în articolul precedent că asigurările nu sunt un substitut pentru managementul riscului, iar asiguratorii pot contribui prin intermediul polițelor de asigurare impunând franșize, oferind reduceri de primă pentru un risc redus sau reduceri în cazul unor rate ale daunelor scăzute.  Un exemplu foarte elocvent despre cum poate să contribuie indirect la managementul riscului locului de munca este asigurarea de accidente de muncă din Statele Unite (numită ‘workers compensation’ în SUA) ce este obligatorie pentru toți agenții economici americani și al cărui mod de funcționare este descris în continuare.  Această asigurare acoperă cheltuielile medicale în cazul unui accident de muncă, costurile cu pensia de invaliditate sau pentru urmași în cazul unui deces, iar dacă este cazul și cheltuielile de înmormântare.  Înainte de a vedea cum este stimulat managementul riscului trebuie menționat că ‘workers compensation’ oferă acoperirea indiferent din vina cui a avut loc accidentul – angajat sau angajator, nefiind necesar un proces pentru stabilirea vinovatului, ci doar să se demonstreze că accidentul a avut loc în timpul programului de lucru și legat de o activitate a agentului economic.  Acest lucru este foarte important căci îl face pe angajator responsabil să aibă grijă ca angajatul să nu fie neglijent în îndeplinirea atribuțiilor, neglijență care ar putea să conducă la un accident de muncă.

Cum contribuie asigurarea ‘workers compensation’ la managementul riscului la locul de muncă? Legislația americană impune ca toți asigurătorii ce subscriu un astfel de risc să țină cont de cel puțin 2 criterii cand oferă o acoperire:

  • Primul este că trebuie să ia în considerare domeniul de activitate al fiecărui agent economic – cota de primă pentru un ‘producător de software’ va fi mult mai mică prin comparație cu a unui producător de ‘explozibili’ pentru a folosi o exprimare plastică, ceea ce este normal.
  • Al doilea criteriu este că trebuie ținut cont la cotare (și acest lucru este critic pentru managementul riscului) de rata daunei fiecărui agent economic pentru ultimii 3 ani anteriori încheierii poliței, existând un sistem de bonus-malus similar cu RCA-ul din România.  Dacă nu au avut daune (sau rate ale daunelor reduse) în ultimii 3 ani, agenții economici primesc un discount, însă dacă au avut daune semnificative cotele de primă cresc foarte mult (pot fi de până la 3.5 ori față de cota de primă din anul anterior) sau în cazuri extreme se poate refuza acoperirea. Acesta înseamnă că agentul economic trebuie să găsească alte modalitați de finanțare a riscului de accidente de muncă (ex. creearea unui pool de asigurare cu alți agenți economici, etc) ceea ce poate fi extrem de costisitor.  Agenții economici nou înființati, deoarece nu au încă istoricul ratei daunei de 3 ani, nu pot obține o cotație de la asigurătorii privați pentru ‘workers compensation’ (căci aceștia nu ar putea să respecte criteriul de cotare mai sus menționat) și ca atare statul în care își au rezidența agenții economici oferă acoperire în primii ani de existență a agentului economic sau în anumite cazuri statul în joint-venture cu asigurătorii privați oferă acoperirea necesară.

Primele pentru ‘workers compensation’ reprezintă cel mai mare cost cu asigurările pentru un angajator american.  Având în vedere că sunt obligatorii, ele reprezintă o pondere semnificativă în cheltuieli și ca atare afectează profitul agentului economic.  Dacă nu încheie asigurarea, în cazul unui accident de muncă, administratorii pot răspunde penal, iar în cazuri extreme agentul economic poate fi închis de autorități până la încheierea asigurării.  Ca atare, agenții economici sunt cointeresați să facă tot ceea ce este posibil sa aibă un management al riscului locului de munca cât mai eficient pentru a reduce și evita accidentele de muncă și evident, poate cel mai important pentru acționari, pentru a își crește profitul.

În România rolul ‘asigurătorului de workers compensation’ este preluat de stat.  Probabil că pe viitor legiuitorul ar trebui sa facă un pas mai departe prin intermediul unor stimulente fiscale sau chiar impunerea de asigurări suplimentare (ex. răspunderea angajatorului față de angajat), urmând exemplul de mai sus sau altele asemenea (probabil că mai exista și alte exemple similare pe piețele de asigurări din alte țări) să încurajeze și cointereseze agenții economici români să fie proactivi și să reducă riscul la locul de muncă pentru angajați, în plus față de simpla respectare a normelor legale de protecția muncii.

Paul Dumitru

Nicio asigurare nu înlocuiește managementul riscurilor

Există un proverb în engleză care spune ceva de genul: ‘nu există limită cât de rău pot evolua lucrurile’ (engl. ‘there is no limit how bad things can get’), iar în aceste zile , din păcate, tragedia din clubul Colectiv a dovedit ca nu este doar un proverb, ci o vorbă cât se poate de reală. Sunt foarte multe lecții de învățat și concluzii de tras, dar mai ales este necesar ca pe viitor să se ia măsurile necesare pentru evitarea unor astfel de evenimente.

Deseori auzim formularea ‘transferarea riscului prin asigurări’… Este o formulare greșită căci riscul nu poate fi transferat, ci doar consecințele financiare ale producerii riscurilor. Practic în cazul clubului ‘Colectiv‘ niciun asigurator nu ar fi putut ‘să oprească’ să se producă incendiul ci doar, în cazul existenței unei polițe de asigurare (bunuri sau răspundere civila), să plătească o despăgubire dacă s-ar fi produs un risc asigurat.

Responsabilitatea pentru controlul riscului este strict a unui agent economic, iar autoritățile, prin intermediul normelor și legislației, îl încurajează prin mijloace specifice să își gestioneze riscul de incendiu spre exemplu (prin acordarea de autorizații de incendiu, recomandări pentru reducerea riscului de incendiu, acțiuni punitive în cazul nerespectării normelor adică amenzi, etc). Trebuie menționat că în România normele de protecție contra incendiului sunt foarte aproape, dacă nu identice cu multe dintre standardele internaționale.

Orice risc se produce ca urmare a unui lanț neîntrerupt de evenimente ce nu trebuie să fie neapărat legate unul de celălalt. Rolul managementul riscurilor este acela de  a ‘întrerupe’ un astfel de lanț, în acest fel reducându-se frecvența și severitatea unei potențiale daune. Măsurile de control al riscului pentru protejarea proprietății și a răspunderii civile (care ar trebui să nu lipseasca niciunui agent economic ce lucrează cu publicul) sunt în mare comune (cu diferența că în cazul expunerilor de răspunderi nu se folosesc separarea și diversificarea) și țin de construcție (materiale de construcții, respectarea normelor în vigoare etc), de activitatea desfășurată de asigurat (training-ul și procedurile în cazul producerii unui risc, evacuarea în caz de urgență, etc), de protecție (contra incendiilor spre exemplu) și nu în ultimul rând de protecția față de riscurile externe (ex. vecinătăți). Atunci când riscul este prea mare, managementul riscului ajută agentul economic să evite acele activități unde producerea riscului nu ar fi un hazard ci aproape o certitudine  -atât în ceea ce privește o dauna de bunuri sau o daună de răspundere civilă și, ca să folosesc o metaforă, să împiedice agenții economici ‘să sudeze un rezervor de benzina plin’.

Aproape orice poliță conține un paragraf în condițiile de asigurare în care se precizează că asiguratul este obligat să respecte obligațiile legale pentru ca polița să funcționeze în cazul unui producerii unui risc asigurat – în cazul riscului de incendiu să aibă o autorizație valabila de la ISU pentru protecția și paza contra incendiilor. Pentru a încuraja un management al riscului din partea asiguratului sau potențialului asigurat (și evitarea riscului moral și de atitudine), asiguratorii contribuie indirect la managementul riscului acestuia impunând franșize, oferind reduceri de primă pentru un risc redus de incendiu sau reduceri în cazul unor rate ale daunelor scazute, iar în cazul inexistenței unei autorizații valide neoferind acoperire. Nicăieri în lume nu se fac inspecții de risc pentru toți agenții economici, căci primele de asigurare ar deveni prohibitive datorită costurilor cu inspecțiile de risc. Inspecțiile de risc amănunțite se fac în general doar pentru asigurații cu sume asigurate mari sau pentru anumite clase de risc considerate cu un potențial foarte mare de daună, în acest caz asigurătorii oferind pe lângă ‘tradiționalele’ inspecții de risc, servicii de control al riscului, training și informații despre cele mai bune practici de management al riscului. În rest, cotarea se face in urma informațiilor furnizate de potențialii viitori asigurați în baza principiului ‘celei mai bune încrederi’ (engl. ‘utmost good faith’): asigurătorii îi cred pe asigurați ‘pe cuvânt’ că oferă informații complete și corecte despre risc – declararea unor informații eronate despre protecția la incendiu, sau ascunderea cu buna știință a unor informații ce ar putea sa aibă ca efect refuzarea acoperirii sau oferirea unor alte condiții de asigurare poate să conducă în cazul unei daune la refuzul plății despăgubirii sau, în cazuri extreme, chiar la anularea poliței.

Deseori le recomand agenților economici, după ce încheie o asigurare, să se comporte ca și cum nu ar avea nicio asigurare (adică să facă tot posibilul să evite o potențială daună) căci se pot trezi ca viitorul potențial risc produs să nu fie unul dintre riscurile acoperite de poliță (sau să se afle în situația unei excluderi), iar daunele să exceadă pierderile pur financiare ce ar fi acoperite de polițele de asigurări (cum este cazul unei pierderi de vieți omenești sau a reputației cum este cazul clubului Colectiv). În ceea ce privește limitele de asigurare, dacă pentru asigurările de bunuri este ușor să fie stabilite (ele sunt valoarea de reconstrucție/nou sau actuală reprezentând valoarea de nou minus uzura), limitele ‘adecvate’ pentru polițele de răspundere nu pot fi stabilite cu exactitate. Așa cum spuneam mai sus, este imposibil să estimezi cât de rau pot să evolueze lucrurile și ca atare cât de mari pot fi daunele de răspundere civilă generală – singura recomandare pe care poți să o faci este să se cumpere limita cea mai mare permisă de bugetul alocat asigurărilor.

Foarte multa lume consideră că managementul riscurilor este limitat anterior producerii unui incident. Este eronat, căci odata ce s-a produs riscul asigurat, intervenția rapidă poate să limiteze daunele materiale și să reducă numărul victimelor. Pentru aceasta este necesar un plan de continuitate în afaceri a cărei primă parte (răspunsul de urgență) se referă la intervenția din primele secunde de la incident, în care prioritatea numărul unu este evacuarea tuturor, evitarea pe cât posibil a victimelor și alertarea serviciilor de urgență, a doua prioritate după ce oamenii sunt în siguranță fiind limitarea daunelor materiale și protejarea mediului. Din nefericire în România foarte puțini agenți economici realizează cât de important este un plan de continuitate în afaceri și foarte puțini au unul. Ba mai mult, cei ce au un plan de continuitate nu realizeaza că acesta trebuie testat pentru ca toți cei ce trebuie să il aplice să știe ce au de făcut și să acționeze aproape instinctiv în momentul producerii incidentului generator de potențiale daune. Un exemplu foarte bun îl reprezintă pompierii SMURD care în cazul unui incident nu au timp să se gandească ‘cam ce ar trebui să facă’ sau ‘să citească un manual de management al crizei’ – ei acționeaza aproape fără să ‘mai respire’ în baza unor protocoale dinainte prestabilite și pe baza simulărilor pe care le-au facut de nenumărate ori în urma trainingurilor.

Concluzionând probabil ca pe viitor pentru evitarea unor evenimente tragice este necesar să fie aplicate normele referitoare la protecția și paza contra incendiilor cu strictețe și să nu fie acordate autorizări de funcționare fără avizele ISU. În plus, față de cele existente momentan deși, asa cum menționăm mai sus, nu ar avea un impact direct asupra managementului riscului, cred că este necesară și impunerea unor asigurări de răspundere civila (limitele cât mai mari și probabil funcție de cifra de afaceri ca indicator al mărimii business-ului) și existența unor planuri de continuitate în afaceri testate ca parte a proceselor de acordare a licențelor de funcționare.

Paul Dumitru

Oportunități construite cu ajutorul asigurărilor

Recent am citit o vorba plina de duh al lui Woody Allen care spunea:  ‘Există lucruri mai rele în viață decât moartea. Ati petrecut vreodata o seară cu un agent de asigurare?’ (engl. ‘There are worst things in life than death. Have you ever spent an evening with an insurance salesman’?). Lăsând deoparte partea amuzanta a citatului, acesta include un adevăr foarte real: comunicarea în asigurări și modalitatea în care se încearcă promovarea asigurărilor se bazează cateodată pe transmiterea unor mesaje negative cu intenția de a induce o oarecare teamă și stare de urgență pentru a grăbi decizia de cumparare a potențialului cumpărător. Într-o oarecare măsură este corectă inducerea unei astfel de stări, dar presupune că asigurarile sunt folositoare doar în cazul unui eveniment negativ, în cazul producerii unui risc, asigurările funcționând doar ca o modalitate de finanțare a riscului. Cu toate acestea, rolul asigurărilor este unul mult mai complex și mai putin subliniat de către profesioniștii în asigurări atunci când promoveaza un produs de asigurare, lucru care îi face oarecum indezirabili atunci când sună la un potențial client. Mai mult, acest gen de promovare induce la nivelul întregii societăți o oarecare repulsie față de industria asigurărilor. Imediat ce închide telefonul dupa ce l-a sunat agentul/brokerul, un potențial client va gândi ceva în genul: ‘….iar    m-a sunat sa îmi spună că vine cutremurul sau că îmi ia foc casa…..’
Trebuie doar să ne gandim la exemple personale pentru a ne pune un pic in pielea unui potențial client. Să presupunem că suntem la serviciu și primim un telefon de un superior sa mergem imediat la el, fără nicio explicație. Imediat ne gândim: oare ce-oi fi greșit, ce probleme or fi apărut, ce s-o fi întâmplat? Ne gândim la partea negativă, nicidecum nu ne vine în minte: oare voi primi vreun bonus sau vreo promovare, poate sunt felicitat pentru proiectul pe care tocmai l-am terminat… Cam la fel gândesc și potențialii clienți când sunt sunați de agenți/brokeri – ‘’oare ce riscuri mai am și nu le-am acoperit’’?

Rolul asigurărilor dintr-o altă perspectivă:
– Daca este întrebat un proprietar al unei companii sau un consumator individual de asigurări care este unul dintre lucrurile ce îl ține treaz cel mai des noaptea este posibil să spună că incertitudinea veniturilor fie ale firmei, fie personale. Astfel că rolul asigurărilor nu este doar de a oferi modalități de finanțare a riscurilor, ci și acela de a ajuta în reducerea incertitudinii variației fluxului de numerar;
– Asigurările ajută la creșterea valorii corporațiilor pentru acționari prin reducerea riscului asociat capitalului economic (maximizarea profitului acționarilor la un nivel de risc dorit de aceștia), evident împreună cu măsuri de management al riscului întreprinderii. Practic asigurările pot ajuta în reducerea riscului pentru: riscul de piață, de credit, de lichiditate sau operațional (acestea fiind considerate în calculul riscului asociat capitalului econmic), aproape pentru fiecare existând câte un produs (sau mai multe) de asigurare ce poate fi asociat finanțării acestuia;
– Asigurările sunt o modalitate de facilitare a obținerii finanțărilor atât pentru persoanele fizice, cât și pentru corporații – este bineștiut că în general creditorii cer ca o condiție pentru acordarea finanțării să fie încheiate asigurări, iar consultanța și know-how-ul profesioniștilor în asigurări aduce valoare în crearea unui produs de asigurare cerut de finanțator;
– În final, unul dintre rolurile asigurării este că promovează controlul riscului atât pentru persoanele fizice, cât și juridice (prin intermediul condițiilor de asigurare, franșizelor sau discount-urilor acordate în cazul unor rate ale daunelor scăzute), beneficiul pentru consumatorul de asigurări fiind reducerea severității și frecvenței daunelor sau evitarea anumitor activități al căror cost vs beneficiu nu ar fi în avantajul său.
Ținând cont că riscul este definit ca existența unei incertitudini și posibilitatea unei pierderi, probabil că în discuțiile cu un client sau potențial client nu va putea fi evitată o parte în care să fie transmise și mesaje negative, dar sublinierea oportunităților create de asigurări precum cele de mai sus va muta centrul discuției cu potențialul client către obiective, planuri de viitor și modalitatea prin care brokerul/agentul poate ajuta prin intermediul asigurărilor în îndeplinirea acestora.
John Rockefeller spunea că orasul New York a fost construit cu ajutorul industriei asigurărilor. Cred ca noi toți cei ce lucrăm în asigurări trebuie să îi urmăm exemplul de gândire și, atunci când promovăm industria sau pur și simplu un produs, să schimbăm focusul dinspre riscuri spre oportunitățile create de riscuri, vânzarea asigurărilor ca un mijloc de sprijin al clienților devenind în acest fel mult mai ușoară.

Paul Dumitru

Promisiuni Eșuate – Insolvențele Companiilor de Asigurări

Recenta propunere spre faliment a Astra Asigurari – cea mai mare companie de asigurari aflata in aceasta situatie din istoria asigurarilor din Romania reprezinta o veste nu tocmai buna pentru o piata deja cu foarte multe provocari, insa poate fi utilizata in sensul identificarii cauzelor si a pasilor de urmat intrucat astfel de evenimente pot afecta intreaga piata si increderea consumatorilor in industria asigurarilor.

Cauzele insolventelor companiilor de asigurari

Insolventa / falimentul companiilor de asigurari se intampla pe toate pietele inclusiv in cele mai dezvoltate.   La inceputul anilor ’80 in Statele Unite 4 mari asiguratori au intrat in insolventa, ceea ce a determinat Congresul American sa faca o investigatie ce s-a concretizat cu un raport intitulat “Promisiuni Esuate – Insolventele Companiilor de Asigurari” (engl. ‘Failed Promises: Insurance Company Insolvencies’) ale carei concluzii au fost ca principalele cauze pentru care companiile de asigurari intra in insolventa sunt:

  • cresterea rapida si agresiva a cotelor de piata;
  • cotele de prima neadecvate;
  • rezervele de daune nepotrivite;
  • cheltuielile excesive;
  • controalele slabe si fraudele;
  • programele de reasigurare care fac imposibile recuperarile din reasigurari.

Un studiu similar apartine AM Best care a analizat insolventa a 984 de companii de asigurari intre anii 1969 si 2005 si a constatat ca marea majoritate a insolventelor (38%) se datoreaza rezervelor de daune nepotrivite, a doua cauza principala fiind cresterea rapida si agresiva a cotelor de piata (16%) in special in perioade in care piata este soft. De asemenea, in ultimii ani, frauda a inceput sa devina una dintre cauzele des intalnite pentru insolventa. Concluzia AM Best a fost ca toate cele de mai sus au drept cauza proxima un management defectuos.

Masurile reglementatorilor din SUA in caz de insolventa a companiilor de asigurari

In primul rand trebuie spus ca modalitatea in care se calculeaza coeficientul de solvabilitate difera fata de Romania si in general fata de orice alta piata de asigurari din lume. In afara de raportarile financiare pe care companiile de asigurari din SUA le fac pentru IRS (Internal Revenue Service – fiscul american) sau SEC (Security and Exchange Commission – reglementatorii pietei de capital) care au la baza raportarile contabile US GAAP (United States Generally Accepted Accounting Practices – similar, dar nu identic cu IFRS-urile), asociatia reglementatorilor in asigurari din SUA (NAIC – National Association of Insurance Commissioners) a impus la nivel national un sistem paralel de raportari financiare, numit Statutory Accounting Practices (SAP), obligatoriu pentru companiile de asigurari, a carei principala diferenta fata de USGAAP este modalitatea in care se calculeaza activele si datoriile, precum si modalitatea in care se recunosc veniturile si cheltuielile. Astfel, un bilant in SAP arata activele, datoriile si ‘surplusul detinatorilor de polite’ (engl. ‘Policyholder Surplus’) calculat ca fiind diferenta intre activele admise si datorii, acest surplus fiind de fapt cel ce se foloseste in calculul coeficientului de solvabilitate. Exista multe similaritati intre Solvency II si modalitatea in care sunt considerate activele admise, investitiile in bond-uri, costurile de achizitie a politelor, provizioanele din reasigurari etc, acesta fiind unul dintre motivele pentru care NAIC a decis sa nu adopte/impuna pentru moment Solvency II si in SUA. Atunci cand reglementatorii americani constata ca indicatorii financiari ai unei companii de asigurari nu mai indeplinesc conditiile necesare pentru solvabilitate, ei pot lua 3 tipuri de masuri fata de aceste companii:

  • Prima este ‘conservarea’ prin care reglementatorii lucreaza strans cu companiile aflate in dificultate pentru gasirea unor solutii in vederea revenirii la starea de solvabilitate. Daca nu se reuseste cu aceasta masura urmeaza ‘reabilitarea’.
  • Reabilitarea’ este asemanatoare cu reorganizarea judiciara din Romania prin care reglementatorii preiau administrarea companiei insolvente prin intermediul unui mandatar, scopul fiind acela de a conduce compania pe cat posibil catre redresare si recastigarea solvabilitatii. Daca nici aceasta masura nu are succes se ajunge la ‘lichidare’.
  • ‘Lichidarea’ , cea mai drastica dintre masuri, are loc pentru companiile ce nu pot fi in niciun fel readuse la un nivel normal de activitate. Intr-o prima faza reglementatorul va incerca sa vanda toate sau o parte dintre polite catre un asigurator solvabil, iar daca acest lucru nu este posibil se vor lichida activele companiei si impreuna cu fondurile de garantare se vor plati daunele neonorate si returul de prime (pana la expirare) catre asigurati.

Fondurile de Garantare din SUA

Toate statele americane au fonduri de garantare, daunele neacoperite datorita insolventei fiind platite pana la limita politelor cu un maximum de 300,000 de dolari (exista insa si cateva state care au limite de garantare ceva mai mari de 500,000 sau chiar 1 milion de dolari). Politele subscrise de asiguratorul falimentar sunt anulate in general in termen de 30 de zile de la pronuntarea de catre instanta a falimentului, iar pentru daunele neplatite si acoperite de fondurile de garantare cu cateva mici exceptii se aplica o fransiza de 100 de dolari (fondurile de garantare au platit in ultimii 40 de ani 24 de miliarde de dolari daune neacoperite datorate falimentelor companiilor de asigurari din SUA). Pentru recapitalizare, reglementatorii permit fie cresterea cotelor de prima, fie cresc taxele aplicate primelor de asigurare (in general pentru 5 ani), in ambele cazuri asiguratii si/sau platitorii de taxe subventionand indirect daunele neacoperite de asiguratorul ce a dat faliment.

Increderea in piata de asigurari

Scopul reglementatorilor pietelor de asigurari din SUA este unul triplu: se asigura solvabilitatea companiilor de asigurari, sunt protejati consumatorii, iar piata este protejata impotriva competitiei distructive. Un patrulea rol insa, poate mult mai important, desi nu este mentionat explicit in misiunea aproape a niciunui reglementator, este mentinerea reputatiei industriei asigurarilor, lucru necesar caci increderea este probabil unul dintre principalele active intangibile ale oricarui actor de pe o piata de asigurari. Conform unui studiu facut de Harris Interactive (companie detinuta de AC Nielsen) in 2014 in SUA legat de coeficientul reputational (engl. Reputation Quotient) al industriei asigurarilor arata ca perceptia pozitiva a consumatorilor fata de industria asigurarilor s-a imbunatatit in 2014 (36% perceptie pozitiva) fata de de anii precedenti (perceptia pozitiva asupra pietelor era de 29% in 2012) acesta fiind foarte puternic afectat de criza financiara din 2008, insa ca este cu mult in urma altor domenii precum tehnologia (77% perceptie pozitiva), turismul (62%) sau retailul (60%) ca atare mai este foarte mult ‘de lucru’ pentru recastigarea increderii in industria asigurarilor.

Ca o mica concluzie este necesar ca toti cei ce lucreaza in asigurari sa coopereze pentru pastrarea si cresterea increderii consumatorului de asigurari roman in piata de asigurari autohtona, caci pierderea increderii ar fi cel mai rau lucru ce s-ar putea intampla, iar costul nu va fi suportat doar de piata de asigurari ci si de intreaga societate in general intrucat o scadere a pietei va insemna implicit si o scadere a nivelului de protectie a societatii romanesti impotriva evenimentelor catastrofale.

Paul Dumitru

Cat (ne-)ar costa un atac cibernetic

La aceasta intrebare a incercat sa raspunda un studiu facut de Lloyds impreuna cu University of Cambridge’s Centre for Risk Studies dat publicitatii in Iulie 2015 referitor la impactul pe care l-ar avea un colaps al sistemului energetic (engl. blackout) in 15 state americane plus Washington DC ca urmare a unui atac cibernetic. Raspunsul este de-a dreptul infricosator…. Impactul total asupra economiei americane in cazul unui atac cibernetic ar putea fi de pana 243 miliarde de dolari, iar pentru cel mai rau scenariu pierderile ar fi de pana la 1,000 miliarde.   Daunele ce ar fi acoperite de piata asigurarilor ar fi de aproximativ 21.4 miliarde in primul caz mergand pana la 71.1 miliarde de dolari pentru scenariul cel mai sumbru.

Probabil ca aceasta intrebare este de foarte multe ori adresata directorilor de IT ai companiilor din domeniul tehnologiei, comertului, financiar, utilitatilor, energiei si sanatatii  – care sunt in general companiile ce sunt cele mai expuse riscurilor cibernetice si care cauta de cele mai multe ori sa se protejeze impotriva consecintelor financiare ce le-ar avea producerea unor astfel de riscuri. Din pacate deseori raspunsul pe care ar putea sa il dea un director de IT este ca: ’e foarte greu de estimat’. Motivul? Varietatea expunerilor este foarte mare, iar posibilitatea de a estima un impact financiar pentru fiecare dintre acestea este dificil. Un atac cibernetic poate conduce la pierderi care sa afecteze proprietatea (tangibila sau intangibila), la pierderi directe sau indirecte de profit (business interuption/contingent business interuption) sau poate sa atraga raspunderea civila (vatamari corporale, daune materiale, calomnie, incalcarea proprietatii intelectuale sau daune cauzate de erori si omisiuni) si nu in ultimul rand daune datorate reputatiei, acestea din urma fiind expuneri neasigurabile, dar care se pot trata prin planurile de continuitate in afaceri sau management al crizei ale companiilor.

Riscurile cibernetice in SUA

Interesul pentru a se transfera acest risc prin asigurare in SUA este foarte mare, piata crescand de la an la an  si ajungand in 2014 in la 2,7 miliarde de dolari (fata de 2 miliarde in 2013) – conform unui studiu al Betterley Risk Consultants Inc. Potentialul de crestere este mare, estimandu-se ca piata va continua sa creasca cu doua cifre de la an la an. Printre factorii ce influenteaza cresterea cererii se numara evenimentele tot mai dese de incalcare a securitatii datelor, educarea pietei de catre brokeri/asiguratori, dar si ca urmare a introducerii de catre Security and Exchange Commission (SEC – reglementatorul pietei de capital din SUA) in 2011 a obligativitatii companiilor listate la bursa de raportare a modalitatii in care se trateaza din punct de vedere financiar riscul cibernetic. Chiar si fara a fi listate la bursa din ce in ce mai multe IMM-uri din SUA care desi nu activeaza in domeniile mai sus mentionate incep sa constientizeze si sa isi acopere riscurile cibernetice prin asigurari.   Spre exemplu, simpla existenta a unui web-site atrage o expunere de raspundere fata de promovare a produselor si serviciilor, iar un atac cibernetic poate sa modifice continutul site-ului fara sa fie observat acest lucru si sa conduca la daune de raspundere civila intrucat in general companiile sunt mult mai putin precaute in a urmari continutul web-site-ului comparativ cu continutul metodelor de comunicare clasice (brosuri, publicitate in mass media etc).

In ceea ce priveste tipurile de asigurari pentru riscurile cibernetice acestea sunt foarte diverse. In cele mai multe cazuri acestea sunt incluse ca acoperiri suplimentare pe politele de proprietate sau raspundere, insa exista si polite dedicate, cu mai multe sectiuni ce acopera tipurile de expuneri mai sus mentionate. Marea majoritate a asiguratorilor ce au produse dedicate riscurilor cibernetice au capacitati de acoperire a acestor riscuri de pana la 10-25 milioane de dolari, existand insa si asiguratori cu capacitati de pana la 100 milioane sau chiar mai mult, insa numarul lor este limitat si in general se adreseaza companiilor cu expuneri foarte mari. Desi numarul daunelor creste de la an la an – cu o dauna medie platita de asiguratori pentru incalcarea securitatii datelor de aproximativ 200,000 de dolari, aceste tipuri de asigurari sunt profitabile pentru asiguratori, ca atare tot mai multi intra pe aceasta piata. Existand capacitate suficienta si fiind profitabile, piata este una relativ soft, rezultatul fiind ca aceste asigurari sunt relativ accesibile, un IMM american tipic putand sa negocieze conditii si termeni favorabili.  In ceea ce priveste managementul riscului, daca pentru IMM-uri, care cumpara limite in general reduse, nu sunt impuse de obicei masuri speciale de management al riscului cibernetic, pentru a face acceptabil pentru asiguratori un potential client ce doreste limite mari sau/si are expuneri complexe, asiguratorii cer ca diverse masuri de management al riscului cibernetic (fizice, proceduri de control, de control al personalului, de management, investigarea incidentelor etc) sa fie implementate inainte de a se accepta sa se acopere respectivul risc.

Situatia pietei de asigurari de risc cibernetic in Romania si cum s-ar putea imbunatati

Contrar tendintelor de pe piata internationala, in Romania cererea de asigurari pentru riscurile cibernetice este foarte redusa si nu pare sa aiba un reviriment prea curand. Deseori aprecierea subiectiva a riscului este unul dintre motive (raspunsul clasic – ’mie nu mi se poate intampla’) acest motiv nefiind insa singurul. Asa cum mentionam mai sus, datorita unor acoperiri ce exista deja in programele de asigurari existente, fac ca potentialul asigurat sa creada ca are deja acoperite riscurile cibernetice, desi nu are o privire de asamblu asupra tuturor expunerilor la riscuri cibernetice la care este expus. De asemenea unul dintre motive este si lipsa de intelegere a politelor specifice, acesta fiind si unul dintre principalele obstacole pentru care potentialii clienti nu cumpara polite de asigurare de risc cibernetic nu numai la noi ci si la nivel international, 73% dintre potentialii clienti mentionand ca nu inteleg expunerea la riscuri cibernetice, iar 48% nu inteleg produsele de asigurare specifice conform unui studiu al Partner Re din 2014. Ca atare probabil in Romania ca este necesara o noua abordare a pietei, similara cu cea pentru microasigurari (asigurari asociate creditelor de nevoi personale sau leasing-ului) care au in comun ceea ce se poate cuprinde in acronimul SUAVE (Simple, Usor de inteles, Accesibile, Valoroase pentru client si Eficiente).

  • Produsele trebuie sa fie Simple si targetate – spre exemplu nu este nevoie sa fie prezentata unui potential asigurat o expunere de cyber contingent business interuption cand el nu are o expunere de acest gen;
  • Produsele trebuie sa fie Usor de inteles – deseori celui caruia i se prezinta produsul/expunerea ii lipseste limbajul specific de asigurari si chiar si de IT (daca decidentul este un CFO sau CEO) si ca atare este necesar ca asiguratorul/brokerul sa nu foloseasca un argou specific asigurarilor, ci un limbaj cat mai simplu de inteles de potentialul asigurat;
  • Informatiile despre asigurari/expuneri trebuie sa fie usor Accesibile – desi au existat chiar si in Romania foarte multe seminarii, conferinte pe teme legate de riscuri cibernetice, iar brokerii au inceput sa promoveze agresiv asigurarile specifice, totusi marea majoritate a companiilor nu au acces la un set complet de informatii despre produse/expuneri; spre exemplu chiar si in Marea Britanie, care este o piata sofisticata din punct de vedere al cumparatorilor de asigurari, doar 2% dintre companii cumpara polite dedicate riscurilor cibernetice, restul cumparand extensii ale politelor clasice de proprietate sau raspunderi ce acopera doar anumite riscuri cibernetice, iar motivul este lipsa accesului facil la informatiile despre produsele dedicate. In plus trebuie diversificate canalele de promovare – cu cat vor fi mai multi brokeri care vor explica expunerile si vor promova produsele specifice informatia va ajunge mai repede la potentialii clienti;
  • Produsele trebuie sa fie Valoroase pentru client – este prima adecvata pentru tipul de client careia se adreseaza produsul? Este acoperirea ceea ce are nevoie clientul? Acestea sunt intrebarile la care trebuie raspuns inainte de a fi promovat produsul/explicata expunerea – spre exemplu al treilea obstacol in promovarea asigurarilor de risc cibernetic este costul conform Partner Re (47% dintre repondenti); acoperirea trebuie sa fie cat mai usor de customizat pentru a se putea oferi clientului exact ceea ce are nevoie si pentru a nu incarca cu prima suplimentara pentru o acoperire suplimentara doar pentru a vinde ceva in plus caci senzitivitatea la pret este destul de mare conform studiului Partner Re;
  • In final si probabil ca ar fi trebuit inceput cu acest lucru: Eficienta – necesara atat din punct de vedere al vanzarii cat si al daunelor pentru a se putea mentine costul redus al produselor de asigurare pentru riscul cibernetic.

In loc de concluzie…

Este nevoie de mult efort din partea tuturor actorilor pietei de asigurari pentru a creste piata si a proteja economia romaneasca impotriva unor daune ce pot fi catastrofale, daca facem o extrapolare a potentialelor daune produse de riscurile cibernetice economiei americane. Riscurile cibernetice sunt o reala amenintare – ele au fost considerate la intalnirea de la Davos din 2015 a World Economic Forum intre primele 5 riscuri la nivel global, ca atare Romania si companiile romanesti nu fac exceptie.

Paul Dumitru

Raspunderea fata de mediu si asigurarile

BPIn ultimii ani si mai ales in ultimele luni, problemele de mediu au tinut prima pagina a agendei publice din Romania existand foarte multe dezbateri in societate, in mass-media, dar si la nivel politic.  Din perspectiva pietei asigurarilor aceste subiecte sunt destul de putin abordate din varii motive, printre ele fiind cererea destul de redusa pentru acoperirea riscurilor de poluare accidentala datorata probabil perceptiei destul de subiective asupra riscului considerat de potentii asigurati ca fiind redus.  De aceea riscul de poluare este destul de rar acoperit de companii prin intermediul politelor de asigurare specifice, el fiind deseori inclus in alte polite (se acopera spre exemplu cheltuielile de curatare/decontaminare a molozului/poluarii produse de un incendiu ca o sublimita pe politele de bunuri), iar atunci cand se acopera prin polite de raspundere de mediu fata de terti limitele cumparate de asigurati sunt indecvate si nu reflecta adevarata expunere la riscul de poluare.  Istoria a dovedit ca, desi destul de rare, au existat daune catastrofice datorita poluarii care au avut un impact deosebit asupra mediului, comunitatilor si companiilor ce au produs aceste daune.  Celebrul caz de poluare ca urmare a scurgerii de titei in Golful Mexic in urma exploziei platformei de foraj marin Deepwater Horizon din 2010 a costat si va costa compania BP miliarde, chiar zeci de miliarde de dolari pentru plata daunelor produse de poluare, a amenzilor si a curatarii zonelor afectate.  Nici Europa Centrala si de Est nu a fost ocolita de dezastre ecologice, un caz mai putin mediatizat in Romania a avut loc in tara vecina, Ungaria, in 2010 la o uzina de procesare a aluminiumului cand un rezervor de substante caustice de un milion de m3 s-a prabusit provocand contaminarea a aproximativ 40 km2 de teren, provocand decesul a 10 oameni si ranind peste 150.  Doar costurile cu decontaminarea au fost la acel moment estimate la zeci de milioane de Euro.   Desi exista anumite industrii care sunt in general potential interesate de astfel de produse de asigurare (industria chimica/petrochimica, energie, minerit) practic nu exista nicio industrie care sa fie ferita de riscul de poluare.  Spre exemplu, simpla existenta a unui rezervor de combustibil pentru un generator de urgenta al unei companii prezinta un risc de poluare care in general este subestimat.
Desi exista ‘suspectii de serviciu’ din industriile mentionate mai sus care in mod traditional in pietele dezvoltate cumpara asigurari de raspundere fata de mediu, in ultima perioada in SUA, institutiile de invatamant, spitalele sau chiar companiile de inalta tehnologie au inceput sa cumpere asigurari de raspundere fata de mediu ceea ce este surprinzator intrucat la o prima vedere putina lume s-ar gandi la un risc de poluare pentru aceste domenii.

Legislatie si implicatiile legate de asigurari

Desi opinia publica devine din ce in ce mai atenta si ingrijorata de eventualele catastrofe legate de mediu, de foarte multe ori poluatorii evita plata despagubirilor datorita unor lacune legislative sau datorita lipsei resurselor financiare. Ca atare legislatia are un rol critic.

Legislatia romaneasca transpune normele directivei europene de mediu (EC Environmental Liability Directive), directiva care stabileste un standard minim ce a trebuit implementat in legislatia nationala si care se bazeaza pe principiul: “poluatorul plateste”.  Foarte multe parti din directiva europeana sunt similare cu legile si reglementarile fata de mediu din SUA care sunt insa mult mai stricte si mai severe, printre ele numarandu-se Clean Water Act, Clean Air Act, Toxic Substance Control, Oil Pollution Act (ce a aparut ca urmare a celebrului accident Exxon Valdez). Dintre acestea, cele mai importante si cu consecinte pentru industria asigurarilor sunt Resource Conservation and Recovery Act (RCRA) si Comprehenssive Environmental Response, Compensation and Liability Act (CERCLA).

Similar cu prevederile din directiva europeana, Resource Conservation and Recovery Act (RCRA) stabileste modalitatile in care este tratat managementul deseurilor, a apelor reziduale, a tancurilor de depozitare etc. Principala diferenta este ca RCRA impune companiilor ce au activitati potential poluatoare sa dovedeasca ca au capacitatea financiara de a compensa un potential pagubit in cazul unei poluari trebuind acoperite costurile pentru curatarea mediului, precum si eventualele daune materiale sau vatamarile corporale produse tertilor. Legislatia americana lasa la latitudinea companiilor instrumentele financiare ce pot fi folosite pentru a acoperi costurile mai sus mentionate, ele putand sa aleaga intre o multime de variate cum ar fi bonduri de perfomanta, scrisori de credit, cash intr-un cont escrow, polite de asigurare etc.  De cele mai multe ori se apeleaza la asigurare existand destui asiguratori care pot sa ofere acoperire limite de pana la US$ 1-2 milioane (chiar si pe piata romaneasca exista asiguratori care pot sa ofere aceste limite), capacitatea asiguratorilor la nivel international fiind in general pana la US$ 50 milioane.

Cu toate ca in ultimii ani numarul si severitatea daunelor de mediu platite de asiguratori la nivel international a crescut, datorita cererii scazute de asigurari de raspundere fata de mediu, exista capacitate excedentara pe piata, ceea ce din punct de vedere al unui potential asigurat este un lucru pozitiv caci il ajuta in negocierile unor termeni si prime avantajoase.

Prin Comprehenssive Environmental Response, Compensation and Liability Act (CERCLA) statul american a avut in vedere sa gaseasca modalitati de a descoperi si curata toate terenurile contaminate istoric.  Prin aceasta lege absolut toate partile ce au avut un uzufruct de orice natura de pe urma unui teren contaminat  – fie ca vorbim de fosti sau actuali proprietari sau manageri ai companiilor ce au sediul pe acel teren, etc – au o raspundere patrimoniala nelimitata pentru daunele ce le poate produce contaminarea si sunt responsabile sa acopere toate  costurile de expertiza si decontaminare.  Chiar mai mult de atat, este o raspundere comuna si intreaga (engl. joint and several liability), ceea ce inseamna ca oricare dintre cei ce au produs poluarea (indiferent de care este contributia la producerea acelei poluari) sunt responsabili pentru intreg costul decontaminarii sau a daunelor produse.  Aceasta lege a provocat o adevarata furtuna pe piata asigurarilor din SUA la acea vreme (anii ’80), multi asiguratori percepand riscul ca fiind foarte mare si ca atare au decis sa se retraga de pe piata de asigurari de raspundere fata de mediu.  In zilele noastre piata s-a calmat si exista momentan piete de asigurari care accepta sa acopere un astfel de risc daca exista informatii suficiente care sa ii faca confortabili cu riscul.  Acest tip de polite este in general cerut in SUA spre exemplu de potentiali dezvoltatori de real estate care inainte de a cumpara un teren doresc sa fie siguri ca in viitor nu vor trebui sa suporte costurile ce le implica o decontaminare si ca atare cer cumparatorului sa prezinte o polita care sa il acopere pentru eventuale costuri impuse de CERCLA.  Deseori cei care impun o astfel de asigurare sunt chiar finantatorii proiectelor care doresc sa acopere durata imprumutului de 20 sau chiar 30 de ani.  Cu toate acestea foarte putini asiguratori accepta aceste perioade, fiind destul de confortabili sa acopere 3-5 ani, in foarte rare cazuri 10.

Beneficii pentru toate partile interesate

Asa cum mentionam ceva mai sus, avand in vedere ca EC Environmental Liability Directive impune un standard minim de implementare in statele membre, introducerea in legislatia nationala a unor prevederi mai stricte similare cu cele din RCRA sau CERCLA probabil ca ar avea un impact pozitiv asupra comunitatilor, companiilor, pietei asigurarilor, dar si economiei romanesti in general.

Impunerea unor ‘garantii financiare’ pentru eventuale daune produse de poluare pentru companii le-ar obliga sa aiba un management al riscului pentru eventuale daune produse mediului mult mai riguros pentru ca riscul sa fie acceptat de eventuali asiguratori in cazul in care decid sa transfere riscul prin asigurari, iar primele cat mai mici si conditiile cat mai favorabile.  De asemenea eventuale contaminari ale solulului prin raspunderea patrimoniala nelimitata a celor ce au poluat i-ar obliga sa aiba un management al deseurilor foarte riguros.  Ca atare comunitatile ar beneficia de pe urma unor reglementari de mediu caci impunerea de garantii financiare si raspunderea nelimitata ar face ca in cazul unor daune costurile de decontaminare sau daunele materiale si vatamarile corporale sa fie acoperite.

Companiile ar avea de castigat in urma unor reglementari de mediu mai stricte.  Daunele de mediu sunt in general de frecventa redusa, dar impact foarte mare.  Ca atare, in cazul producerii unei eventuale catastrofe s-ar putea sa nu aiba resursele financiare necesare pentru a face fata punand in pericol chiar existenta firmei.  Urmand exemplul de mai sus, al Deepwater Horizon, BP a fost obligat de justitia americana sa plateasca despagubiri si amenzi de aproximativ  de US$19 miliarde, o povara financiara imensa chiar si pentru o companie gigant ca BP.

Pe de alta parte economia in general ar avea de castigat.  Asigurarile de raspundere fata de mediu sunt asigurari ‘long tail’ adica perioada dintre momentul colectarii primelor si al daunelor este mare si ca atare intre timp asiguratorii investesc in diferite instrumente financiare primele colectate acestea reintorcandu-se implicit in economie. Spre exemplu AIG, unul dintre cei mai mari asiguratori comerciali din SUA are rezerve de peste US$700 milioane pentru eventualele daune din asigurarile subscrise in ultimii 20 de ani, bani ce sunt investiti in diverse instrumente financiare si de care beneficiaza implicit economia americana.
In final, piata de asigurari ar avea de castigat crescand si alte tipuri de asigurari decat ‘’traditionalele’’ CASCO/RCA cu un impact pozitiv in final asupra rezultatelor financiare.

Paul Dumitru

Terminologie specifica in asigurari: “polita umbrela’’, “polita toate riscurile”, “fapt material’’….

Cei care lucreaza in asigurari, datorita obisnuintei, tind sa foloseasca termeni pe care in foarte multe cazuri numai ei il inteleg. Asiguratii, fie ei persoane fizice sau juridice, cei din urma poate ceva mai sofisticati in decizia de cumparare sau mai pretentiosi in ceea ce priveste nivelul serviciilor, nu sunt de cele mai multe ori familiarizati cu argoul folosit de asiguratori, brokeri, agenti si de aceea de foarte multe ori nu inteleg ce li se explica, ceea ce poate conduce la multe efecte negative pentru cel ce le prezinta un produs de asigurare sau le explica un concept avand ca rezultat fie o eroare profesionala, fie o vanzare pierduta sau chiar, in cel mai rau caz, un client pierdut.

Un studiu facut de Ernst&Young in 2014 care a cuprins aproximativ 24,000 de clienti la nivel global a evidentiat ca aproximativ o treime dintre clientii care doresc sa isi schimbe furnizorul de servicii de asigurari o fac datorita “frecventei si irelevantei comunicarii” din partea furnizorului. In conditiile in care increderea in companiile de asigurari este in urma bancilor, companiilor auto, supermarketurilor, companiilor farmaceutice sau chiar a site-urilor ce comercializeaza produse on-line (conform aceluiasi studiu), devine evident ca este necesara o comunicare adecvata in partea asiguratorului, brokerului sau agentului de asigurare pentru pastrarea sau castigarea unui client.

Zilele trecute am vazut un articol foarte amuzant despre cum ar percepe un strain expresii pe care noi le folosim zi de zi si care pentru cineva ce invata limba romana pentru prima data ar parea fara sens. Spre exemplu un om nu isi iese din fire ci: “ii sare mustarul” sau nu este obosit si are o viata haotica ci este “varza”…. Sunt aproape convins ca la fel suna argoul din asigurari pentru cineva neavizat, folosind exemplele din titlu intelesul poate cu totul si cu totul altul decat cel real:

  1. “Polita umbrela” pentru un client nu inseamna neaparat ca sunt mai multe acoperiri sub aceeasi polita ci ar putea sa insemne pur si simplu o denumire comerciala…
  2. “Polita toate riscurile” in cazul in care nu este explicat cum trebuie unui client ar putea intelege ca este acoperit pentru producerea oricarui risc. Tocmai din acest motiv in SUA nu se mai foloseste un astfel de termen ci “polita cu riscuri ne-numite” pentru a se evita confuzia “toate riscurile”.
  3. “Fapt material”:….greu de apreciat ce intelege un client cand ii spui ca daca nu declara anumite informatii despre risc importante pentru asigurator in evaluarea riscului s-ar putea sa nu fie despagubit in cazul unei daune. Probabil intelege ca trebuie sa declare informatii despre “materialele” de constructii din care sunt facute zidurile cladirii, sau Dumnezeu stie ce bazaconie intelege….

Iar exemplele pot continua, trebuie doar sa deschidem un dictionar de asigurari sau definitiile dintr-o polita de asigurare pe care, din pacate clientii nu le citesc de cele mai multe ori pentru a vedea cat de mare poate fi confuzia unui client cand incearca sa inteleaga o polita sau un concept de asigurare.….Tin minte ca si eu am fost la un moment dat in aceasta postura cand am intrebat la un moment dat un jurist despre cum sa pregatesc un anumit contrat comercial. Imi spunea ca trebuie sa adaug, printre altele, “clauza penala”…. Nestiind despre ce era vorba, m-au apucat transpiratia si palpitatiile – ce legatura avea procuratura sau DNA-ul cu contractul meu comercial? Cam in astfel de situatii trebuie sa se afle si clientii / potentialii clienti din asigurari ca atare este necesar ca noi toti cei ce lucram in asigurari sa inceram sa-i intelegem si sa ne adaptam stilul de comunicare la un nivel apropiat si cat mai pe intelesul lor, mai ales ca in urma studiului E&Y, 48% dintre clienti doresc “o comunicare clara si usor de inteles”, pentru a construi o relatie de durata cu furnizorul lor de servicii de asigurari cu mult mai importanta decat “stabilitatea financiara asiguratorului” (32% dintre clienti) sau “recomandarea celei mai bune solutii de asigurari” (38%).

Paul Dumitru