Un an de la Colectiv

În mai puțin de o lună se împlinește un an de la tragicul eveniment de la clubul ‘Colectiv’ și ca atare m-am uitat un pic retroactiv la ceea ce s-a întâmplat în România în ultimul an și cum au acționat legislativul, executivul și autoritățile locale, precum și diverse instituții ale statului pentru a preveni astfel de tragedii.  Au fost înăsprite legi legate de siguranța la incendiu și cutremur, ISU și autoritățile locale au devenit mult mai riguroase în ceea ce privește aplicarea legilor, a controalelor și a eliberării autorizațiilor de funcționare pentru spații publice, ceea ce pentru controlul riscurilor nu poate fi decât îmbucurător,… dar din păcate nu este suficient.

Se spune că pentru ca un program de management al riscurilor să funcționeze cât de cât eficient trebuie aplicată cel puțin o tehnică de control a riscurilor și o metodă de finanțare a acestora.  Se pare că autoritățile s-au concentrat exclusiv pe controlul riscurilor după cum menționam mai sus, dar au ignorat complet finanțarea lor (adică mai pe limbajul omului de rând încheierea de asigurări).  Trebuie spus că asigurările nu sunt singura metodă de finanțare a riscurilor, dar pentru o companie/instituție de mărime mică/medie este cea mai economică.  Vă veți pune întrebarea de ce este nu este suficient să te concentrezi doar pe controlul riscurilor?  Probabil că va veți gândi la povestea cu ‘drobul de sare’ sau poate ca sunt subiectiv pentru că lucrez în asigurări, dar științele actuariale ne spun că dacă exista un risc, întrebarea care se pune nu este ‘dacă se va produce vreodata?’ ci ‘când se va produce?’.  Doamne ferește să mai avem vreun ‘Colectiv’ și sper că nici eu și nici cei care citesc acest articol să nu mai apuce vreodata sa vadă așa ceva, dar asta nu înseamnă că nu este imposibil.   Orice catastrofă este datorată unui șir de evenimente, aparent nelegate unul de celălalt, dar care într-o zi nefastă ‘s-au aliniat’ și au condus la un eveniment care în mod normal nu s-ar fi întâmplat.  Iar acest lucru nu poate să îl controleze decât ‘teoria probabilitaților’, iar controlul riscurilor are doar rol de a reduce frecvența și/sau severitatea unor potențiale daune.

Ca atare dacă s-ar produce o altă tragedie, presupunând că autoritățile au acționat fără greșeală, eficient și eficace în salvarea eventualelor victime (personal cred că acum sunt mult mai pregătite căci toată lumea a avut de învățat din tragedia de la ‘Colectiv’), se pune întrebarea ‘cine plătește?’ pentru suferință, cheltuielile medicale, într-un cuvânt prejudiciile victimelor sau ale urmașilor acestora.   Evident că cei vinovați stabiliți de o instanță de judecată… Simplu, nu? Da, așa pare la prima vedere, dar gândiți-vă doar la 2 situații:

–  Prima în care statul/autoritățile statului sunt vinovate: un proces îndelungat, statul va încerca pe cât posibil să întârzie plata apelând la recursuri peste recursuri, urmate de somații, popriri pe conturi, etc.  Perioada de timp de la care s-a pornit acțiunea în instanță fie ea de către procurori sau un proces civil poate fi foarte, foarte îndelungată.  Cel mai bun exemplu este tragedia de la Maternitatea Giulești.  Cinci ani a durat procesul, pentru ca într-un final să fie stabilită definitiv vina, valoarea prejudiciului și plata daunei.

– A doua situație este ipotetică, să spunem o tragedie a unui club oarecum similar cu cel de la Colectiv.  Am spus ‘oarecum’ pentru că se presupune că ar avea toate autorizațiile în ordine.   Compania care administreaza clubul și proprietarii în cazul în care ar trebui sa plăteasca despăgubiri nu ar putea să răspundă spre exemplu în cazul unui ‘srl’ decât în limita capitalului social, iar în cazul proprietarilor să le fie eventual executată silit averea.  Într-o situație precum ‘Colectiv’, în care victimele au cerut în instanță câte 1,5 milioane de euro/victimă, cel mai probabil că nu ar fi suficienți bani rezultați din lichidarea firmei și executarea silită pentru despăgubirea victimelor.

Soluția la cele de mai sus, dupa părerea mea, este introducerea obligativității legale pentru toate companiile sau instituțiile care lucrează sau au de-a face cu publicul să încheie asigurări de răspundere civila generală.  Nu numai că potențial s-ar reduce timpul pentru recuperarea prejudiciului, companiile de asigurări reușind eventual să oprească un proces civil dacă s-ar ajunge la o înțelegere cu victimele referitor la valoarea despăgubirilor, dar ar exista și fonduri pentru plata acestora în limita evidentă a răspunderii polițelor de asigurare.

Asigurările de răspundere civilă generală au un dublu rol (așa cum se pot cumpăra ele de pe piața de asigurări din Romania, căci pe alte piețe de asigurări sunt mult mai complexe): primul de a despăgubi eventualele prejudicii materiale și/sau ale vătămărilor corporale, iar al doilea de a plăto cheltuielile de judecată, adică să ‘finanțeze’ asiguratul în cazul producerii unui risc pentru care ar putea răspunde civil.  În afară de beneficiul existenței ‘finanțării’ riscurilor, unul indirect ar fi disciplinarea asiguraților în a respecta legislația în vigoare referitor la controlul riscurilor căci orice poliță de asigurare conține o ‘garanție’ (n.a. o clauză într-un contract de asigurare care precizează că polița nu despăgubește dacă anumite condiții nu sunt îndeplinite) conform căreia toata legislația trebuie respectată pentru ca polița să funcționeze în cazul producerii unui risc asigurat.  Dacă spre exemplu nu s-ar permite funcționarea unei companii sau instituții decât în cazul în care are încheiată o poliță de asigurare de răspundere civila generală, s-ar putea spune că statul și asiguratorii privați lucrează într-un parteneriat implicit în protejarea atât a publicului/cetățenilor, dar și a instituțiilor/companiilor care lucrează cu publicul.

Probabil că vă veți pune întrebarea unde mai este obligatorie în lume încheierea de asigurări de răspundere civilă generală pentru companii/instituții care lucrează cu publicul?  Corectă întrebarea și raspunsul este …. că nicăieri, dar aproape în toate țările civilizate cu economie dezvoltată primul lucru pe care îl face un antreprenor sau o companie în plus față de a își implementa ideea sau planul de afaceri este să încheie asigurări care să îl protejeze.  La noi însă, în experiența mea de aproape 15 ani, am întâlnit foarte rar astfel de exemple.   Diferența între aceste țări și România este cultura de management al riscurilor/asigurări care la noi tinde foarte mult … doar către încheierea de asigurări RCA sau Casco ce au ajuns la aproape 70% din piața de asigurări generale (și acestea trebuie spus românii le încheie ‘cu greu’ – vedeți ce scandaluri sunt referitor la prețul RCA), asigurările de răspundere civilă generală sunt ca pondere undeva sub 1% din piața de asigurări generale.   Motivul acestei situații este lipsa conștientizării nevoii unei asigurări de răspundere civilă.  Oamenii nu realizează că dacă o asigurare de bunuri protejează patrimoniul asiguratului, o asigurare de răspundere civila le acoperă ‘averea’, căci activele pe care le deține s-ar putea să nu fie suficiente pentru a plăti o eventuala despăgubire pentru care răspund civil.   Foarte multă lume ar spune că ar fi încă o ‘taxă’ pentru companii/instituții publice, dar veți fi surprinși pentru o limita decentă, să zicem 100,000 euro, prețul unei polițe de răspundere civila generală este aproape ca pentru un RCA, deci nicidecum împovărător.

Nu cred că politicienii români vor avea curajul să ia o decizie referitor la obligativitatea încheierii de polițe de răspundere civila generală pentru companiile/instituțiile ce lucrează cu publicul, dar rog pe cei care citesc acest articol să îl răspândească pentru conștientizare și informare.

În final stau și analizez: statul obligă diferite profesii (medici, avocați, brokeri de asigurări, arhitecți, etc) să încheie asigurări de răspundere profesională pentru a proteja clienții acestora de greșeli/erori profesionale.  Nu toți românii sunt clienții medicilor, avocaților, brokerilor sau arhitectilor, dar absolut toți pătrund într-o companie/instituție care lucrează cu publicul la un moment dat.  Oare nu ar fi cazul să fie și ei protejați de producerea unor riscuri de răspundere civilă generală?

Paul Dumitru

 

 

Anunțuri