RCA – soluții posibile

Săptămâna trecută a fost adoptată o nouă directivă de către ASF ce impune asiguratorilor corelarea tarifelor RCA cu nivelul daunalității pentru fiecare segment de potențiali asigurați.  Având in vedere că nu au mai existat  măsuri similare în istoria pieței de asigurări din Romania este greu de evaluat care vor fi consecințele acestei măsuri pe viitor.  Asiguratorii ce subscriu RCA pe piața românească au obiectat că această măsură ar putea să nu ajute, argumentând că nu există informații statistice referitor la nivelul daunalității pentru anumite segmente de potențiali asigurați și că există o incongruență a datelor statistice de pe alte piețe cu piața romanească pentru aceste categorii de potențiali asigurați.

Doua abordări referitor la calculul primei de asigurare

Calculul primelor de asigurare presupune 2 tipuri de abordări diferite în funcție de liniile de asigurare sau segmente de potențiali asigurați:

  • Prima se bazează pe istoricul daunalității unei anumite linii și existența de statistici credibile ce pot fi folosite în calculele actuariale care corelate cu strategiile comerciale conduc la calculul final al primei de asigurare.
  • A doua abordare se aplică atunci când nu există îndeajuns de multe date statistice și ține cont de experienta underwriter-ului cu o linie de asigurări sau un segment de potențiali asigurați, fiind o abordare mai mult sau mai puțin empirică, această ‘filozofie’ fiind aplicată spre exemplu în cazul unor linii de asigurări unde numărul de ‘obiecte’ asigurate este redus, cum ar fi asigurările aviatice sau cele marine.

Revenind la RCA –  având în vedere lipsa unor statistici relevante se încearcă impunerea unui ‘hibrid’ între cele 2 abordări de subscriere.  În general, atunci când se subscrie un risc, cel mai dificil lucru este să încerci să calculezi o primă în lipsa unor informații despre risc. Ca atare underwriter-ul va presupune ‘ceea ce este mai rau’, iar prima va reflecta acest lucru în sensul că va fi mai ridicată în lipsa unor informații care să îi ofere confortul că primele colectate vor putea să acopere daunalitatea. De aceea există riscul ca această abordare să nu conducă neapărat la o reducere a tarifelor RCA pe termen scurt. În plus, o astfel de măsură nu încurajează reducerea riscului pentru acele categorii de potențiali asigurați unde este cel mai ridicat potențial de daună, iar creșterea daunalității pentru întreaga piață nu va face decât să conduca la o creștere a tarifelor medii RCA pentru întreaga piață, de aceea sunt necesare măsuri de management al riscului suplimentare, inclusiv potențial măsuri legislative.

 

Statistici, prețuri, managementul riscului referitor la RCA

Prin comparație, în SUA au fost luate măsuri specifice pentru acele categorii de potențiali asigurați al căror risc este ridicat (descrise intr-un articol anterior). Astfel, datele statistice despre piața RCA din SUA prezentate mai jos conform ‘Insurance Information Institute’ (Insurance Fact Book 2016) pot ajuta în luarea unor măsuri suplimentare și desprinderea unor concluzii folositoare și pentru piața românească de asigurări:

– În toate statele americane asigurarea RCA este obligatorie, iar limitele de despăgubire minime variază între 10-25.000 de dolari pentru daune materiale și 30-100.000 de dolari pentru vătămări corporale, condițiile de asigurare nefiind reglementate;

– În 2013 media cuprinderii în asigurare a autovehiculelor era de 88,4% (variind de la stat la stat intre 74,1% si 96,1%), mai precis un total de 195 milioane de autovehicule aveau asigurare RCA. Dintre acestea aproximativ 76% aveau și asigurare CASCO;

– Din cele 195 de milioane de autovehicule asigurate RCA aproximativ 1% (adică cca. 1,9  milioane) erau deținute de asigurați cu grad ridicat de risc;

– Costul mediu anual de întreținere a unui sedan in SUA pentru 2014 era de aproximativ 8,700 dolari, ceea ce includea combustibilul, mentenanța, anvelopele, taxele și asigurările; din acest cost, RCA-ul reprezenta în medie aproximativ 500 de dolari (variind de la stat la stat între 260 si 860 de dolari);

– Rata daunei combinată pentru RCA pentru întreaga piața americană în 2014 a fost de 102,4%, aceasta fiind împărțită în:

  • 77,4% daune plătite (incluzând cheltuielile de regularizare a daunei),
  • 24,5% cheltuieli operaționale (incluzând 8,9% cheltuieli de achiziție – comisioane plătite agenților/brokerilor) și
  • 0,5% dividende plătite acționarilor;

– Dauna medie a fost în 2014 de 3.160 dolari pentru daune materiale (cu o frecvență a daunalității de 5,95%) si 16.640 dolari pentru vătămări corporale, incluzând și daunele morale (cu o frecvență a daunalității de  0,87%); pentru daunele materiale, dauna medie între 2003-2013 a crescut cu aproximativ 21%, iar pentru vătămările corporale a crescut cu 35%;

– Despăgubirile totale plătite pentru RCA (asigurări comerciale și individuale) au fost în 2014 de aproximativ 84 miliarde de dolari (fără costurile cu reglementarea daunelor), iar primele totale (asigurări comerciale și individuale) au fost de aproximativ 132 miliarde de dolari, ponderea RCA în total prime non-viață fiind de aproximativ 26,3%.

Câteva observații și o concluzie…

Având în vedere că nu există informații publice despre frecvența daunalității, a daunei medii și că nu poat fi comparată puterea de cumpărare locală cu cea a americanilor, este greu de spus dacă asigurarea RCA în România este ‘scumpă’ sau nu relativ cu limitele de despăgubire existente în SUA.  Ceea ce însă poate calcula fiecare deținător de autovehicul este dacă ponderea costului RCA în costul total anual de întreținere al unui autovehicul este similară cu cea din SUA.

O observație deasemenea foarte interesantă este existența dividendelor pentru acționari cu toate că rata combinată a daunei este de peste 100%.  Aceasta se datorează celei de-a doua surse de venit a oricărui asigurator, respectiv investițiile.  În Romania, pierderile datorate ratei combinate a daunei de 127% (în T2 din 2015) nu pot fi acoperite de veniturile din investiții din aceeași perioadă și ca atare va continua creșterea tarifelor medii RCA pentru acoperirea pierderilor dacă nu se iau măsuri care să reduca riscul pentru acele categorii de potențiali asigurați cu risc ridicat.  Spre exemplu, în SUA, pentru anumite categorii de asigurați, respectiv pentru cei tineri (datorită lipsei de experiență și imprudența în conducerea autovehiculelor) și pentru cei vârstnici (pentru care se consideră că vârsta poate să le împieteze abilitatea de a conduce autovehicule) există legislație specifică în privința obținerii sau reînnoirii permisului de conducere, ceea ce ajută la reducerea riscului pentru aceste categorii de asigurați.  Acestea sunt doar câteva exemple, existând multe alte propuneri din partea tuturor celor implicați vis-à-vis de reducerea riscului, propuneri care trebuie luate în considerare.

În final, în loc de concluzie, cred că se impune ca toate părțile interesate să lucreze în continuare pentru găsirea unor soluții suplimentare pentru ca asigurarea RCA să își îndeplinească nu numai rolul de finanțare a riscului (adică de despăgubire a daunelor asigurate), ci și de reducere a riscului de răspundere civilă auto cu beneficii pentru întreaga societate cum ar fi de exemplu reducerea tarifelor și fluidizarea procesului de lichidare a daunelor.

Paul Dumitru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s