RCA – soluții posibile

Săptămâna trecută a fost adoptată o nouă directivă de către ASF ce impune asiguratorilor corelarea tarifelor RCA cu nivelul daunalității pentru fiecare segment de potențiali asigurați.  Având in vedere că nu au mai existat  măsuri similare în istoria pieței de asigurări din Romania este greu de evaluat care vor fi consecințele acestei măsuri pe viitor.  Asiguratorii ce subscriu RCA pe piața românească au obiectat că această măsură ar putea să nu ajute, argumentând că nu există informații statistice referitor la nivelul daunalității pentru anumite segmente de potențiali asigurați și că există o incongruență a datelor statistice de pe alte piețe cu piața romanească pentru aceste categorii de potențiali asigurați.

Doua abordări referitor la calculul primei de asigurare

Calculul primelor de asigurare presupune 2 tipuri de abordări diferite în funcție de liniile de asigurare sau segmente de potențiali asigurați:

  • Prima se bazează pe istoricul daunalității unei anumite linii și existența de statistici credibile ce pot fi folosite în calculele actuariale care corelate cu strategiile comerciale conduc la calculul final al primei de asigurare.
  • A doua abordare se aplică atunci când nu există îndeajuns de multe date statistice și ține cont de experienta underwriter-ului cu o linie de asigurări sau un segment de potențiali asigurați, fiind o abordare mai mult sau mai puțin empirică, această ‘filozofie’ fiind aplicată spre exemplu în cazul unor linii de asigurări unde numărul de ‘obiecte’ asigurate este redus, cum ar fi asigurările aviatice sau cele marine.

Revenind la RCA –  având în vedere lipsa unor statistici relevante se încearcă impunerea unui ‘hibrid’ între cele 2 abordări de subscriere.  În general, atunci când se subscrie un risc, cel mai dificil lucru este să încerci să calculezi o primă în lipsa unor informații despre risc. Ca atare underwriter-ul va presupune ‘ceea ce este mai rau’, iar prima va reflecta acest lucru în sensul că va fi mai ridicată în lipsa unor informații care să îi ofere confortul că primele colectate vor putea să acopere daunalitatea. De aceea există riscul ca această abordare să nu conducă neapărat la o reducere a tarifelor RCA pe termen scurt. În plus, o astfel de măsură nu încurajează reducerea riscului pentru acele categorii de potențiali asigurați unde este cel mai ridicat potențial de daună, iar creșterea daunalității pentru întreaga piață nu va face decât să conduca la o creștere a tarifelor medii RCA pentru întreaga piață, de aceea sunt necesare măsuri de management al riscului suplimentare, inclusiv potențial măsuri legislative.

 

Statistici, prețuri, managementul riscului referitor la RCA

Prin comparație, în SUA au fost luate măsuri specifice pentru acele categorii de potențiali asigurați al căror risc este ridicat (descrise intr-un articol anterior). Astfel, datele statistice despre piața RCA din SUA prezentate mai jos conform ‘Insurance Information Institute’ (Insurance Fact Book 2016) pot ajuta în luarea unor măsuri suplimentare și desprinderea unor concluzii folositoare și pentru piața românească de asigurări:

– În toate statele americane asigurarea RCA este obligatorie, iar limitele de despăgubire minime variază între 10-25.000 de dolari pentru daune materiale și 30-100.000 de dolari pentru vătămări corporale, condițiile de asigurare nefiind reglementate;

– În 2013 media cuprinderii în asigurare a autovehiculelor era de 88,4% (variind de la stat la stat intre 74,1% si 96,1%), mai precis un total de 195 milioane de autovehicule aveau asigurare RCA. Dintre acestea aproximativ 76% aveau și asigurare CASCO;

– Din cele 195 de milioane de autovehicule asigurate RCA aproximativ 1% (adică cca. 1,9  milioane) erau deținute de asigurați cu grad ridicat de risc;

– Costul mediu anual de întreținere a unui sedan in SUA pentru 2014 era de aproximativ 8,700 dolari, ceea ce includea combustibilul, mentenanța, anvelopele, taxele și asigurările; din acest cost, RCA-ul reprezenta în medie aproximativ 500 de dolari (variind de la stat la stat între 260 si 860 de dolari);

– Rata daunei combinată pentru RCA pentru întreaga piața americană în 2014 a fost de 102,4%, aceasta fiind împărțită în:

  • 77,4% daune plătite (incluzând cheltuielile de regularizare a daunei),
  • 24,5% cheltuieli operaționale (incluzând 8,9% cheltuieli de achiziție – comisioane plătite agenților/brokerilor) și
  • 0,5% dividende plătite acționarilor;

– Dauna medie a fost în 2014 de 3.160 dolari pentru daune materiale (cu o frecvență a daunalității de 5,95%) si 16.640 dolari pentru vătămări corporale, incluzând și daunele morale (cu o frecvență a daunalității de  0,87%); pentru daunele materiale, dauna medie între 2003-2013 a crescut cu aproximativ 21%, iar pentru vătămările corporale a crescut cu 35%;

– Despăgubirile totale plătite pentru RCA (asigurări comerciale și individuale) au fost în 2014 de aproximativ 84 miliarde de dolari (fără costurile cu reglementarea daunelor), iar primele totale (asigurări comerciale și individuale) au fost de aproximativ 132 miliarde de dolari, ponderea RCA în total prime non-viață fiind de aproximativ 26,3%.

Câteva observații și o concluzie…

Având în vedere că nu există informații publice despre frecvența daunalității, a daunei medii și că nu poat fi comparată puterea de cumpărare locală cu cea a americanilor, este greu de spus dacă asigurarea RCA în România este ‘scumpă’ sau nu relativ cu limitele de despăgubire existente în SUA.  Ceea ce însă poate calcula fiecare deținător de autovehicul este dacă ponderea costului RCA în costul total anual de întreținere al unui autovehicul este similară cu cea din SUA.

O observație deasemenea foarte interesantă este existența dividendelor pentru acționari cu toate că rata combinată a daunei este de peste 100%.  Aceasta se datorează celei de-a doua surse de venit a oricărui asigurator, respectiv investițiile.  În Romania, pierderile datorate ratei combinate a daunei de 127% (în T2 din 2015) nu pot fi acoperite de veniturile din investiții din aceeași perioadă și ca atare va continua creșterea tarifelor medii RCA pentru acoperirea pierderilor dacă nu se iau măsuri care să reduca riscul pentru acele categorii de potențiali asigurați cu risc ridicat.  Spre exemplu, în SUA, pentru anumite categorii de asigurați, respectiv pentru cei tineri (datorită lipsei de experiență și imprudența în conducerea autovehiculelor) și pentru cei vârstnici (pentru care se consideră că vârsta poate să le împieteze abilitatea de a conduce autovehicule) există legislație specifică în privința obținerii sau reînnoirii permisului de conducere, ceea ce ajută la reducerea riscului pentru aceste categorii de asigurați.  Acestea sunt doar câteva exemple, existând multe alte propuneri din partea tuturor celor implicați vis-à-vis de reducerea riscului, propuneri care trebuie luate în considerare.

În final, în loc de concluzie, cred că se impune ca toate părțile interesate să lucreze în continuare pentru găsirea unor soluții suplimentare pentru ca asigurarea RCA să își îndeplinească nu numai rolul de finanțare a riscului (adică de despăgubire a daunelor asigurate), ci și de reducere a riscului de răspundere civilă auto cu beneficii pentru întreaga societate cum ar fi de exemplu reducerea tarifelor și fluidizarea procesului de lichidare a daunelor.

Paul Dumitru

Reglementarea tarifelor RCA – soluții posibile pentru asigurații cu risc ridicat

Unul dintre cele mai discutate subiecte la sfârșitul fiecărui an –  nivelul tarifului asigurării RCA  – naște multe dezbateri aprinse din perspectiva consumatorilor, asiguratorilor și evident și al ASF. Motivul principal este obligativitatea prin lege a încheierii poliței RCA în România de către deținătorii de autovehicule, ceea ce face ca legea cererii și a ofertei (singura care ar trebui să stabilească nivelul prețului într-o economie de piață) să nu mai conducă la o piață ‘perfectă’, necesitând astfel intervenția autorității de reglementare pentru a crea cel mai adecvat mecanism ce poate să balanseze interesele asiguratorilor cu cele ale consumatorilor.

Interesul consumatorilor

Având în vedere obligativitatea prin lege a asigurării, a limitelor de despagubire și a condițiilor de asigurare, principalul obiectiv al asiguraților RCA rămâne evident un tarif cât mai mic iar în cazul unui accident plata unei despăgubiri corecte și rapide.

Interesul asigurătorilor

Orice companie de asigurari este în business pentru a face profit și ca atare interesul celor care au în portofoliu asigurarea RCA este acela de a avea profit și de pe urma acestei linii de asigurari. Inexistența profitului și existența pierderilor datorate RCA nu numai ca afectează interesul legitim al acționarilor de a obține dividende de pe urma investiției lor, dar prin reducerea solvabilității companiei îi obligă să găseasca noi surse de capital pentru îndeplinirea cerințelor minime, ceea ce implică costuri suplimentare.

 

Rolul reglementatorilor piețelor de asigurări

O tendință naturală, pe o piață de asigurări în care nu există obligativitatea încheierii asigurărilor este ca potențialii asigurați cei mai expuși la risc să caute să se asigure mai mult decât cei care au un potențial de a produce daune mai scăzut – denumită în limbajul asigurărilor ‘antiselecție’ sau ‘selecție adversă’, iar rolul asigurătorilor pentru a putea obține profit este de a crea mecanisme de a se ‘proteja’ împotriva acestor potentiali asigurați prin oferirea de tarife mai ridicate, condiții speciale sau chiar de a refuza potențialii asigurați a căror clasă de risc este ‘în afara standardului de subscriere’. În cazul RCA, datorită obligativității condițiilor de asigurare și a încheierii acesteia, se creează un conflict de interese între asigurați și asiguratori și de aceea este necesară intervenția reglementatorului.

 

În general, misiunea oricărui reglementator al unei piețe de asigurări este aceea de a proteja consumatorii, de a avea grijă că asiguratorii îndeplinesc cerințele de solvabilitate și nu în ultimul rând de a proteja piața de o competiție distructivă între asigurători care ar avea efecte negative asupra tuturor actorilor din piață. În plus, rolul reglementatorului este acela de a întări și crește încrederea consumatorilor în piața de asigurări, ceea ce este oarecum o rezultantă a misiunii acestuia.

 

Pentru asigurările obligatorii (cum este cazul RCA) în mai toate piețele de asigurări,  reglementatorii intervin pentru a armoniza interesele consumatorilor și asiguratorilor, rolul lor fiind unul triplu:

 

  1. În primul rând trebuie să se asigure că primele rămân ‘rezonabile’. Ce înseamnă acest lucru? Asiguratorii nu trebuie să exploateze obligativitatea asiguraților de a încheia asigurarea RCA și să își maximizeze astfel profitul, ci doar să obțină un profit ‘rezonabil’ și anume primele să fie îndeajuns de ‘reduse’ pentru a putea fi plătite de potențialii asigurați – cu alte cuvinte tarifele nu trebuie să devină prohibitive. Profitul (fie el și minimal) este necesar pentru ca asiguratorii să își poată creea rezerve pentru anii foarte ‘proști’ în care ratele daunelor ar putea ‘exploda’.
  2. Al doilea rol al reglementatorilor este de a se asigura că tarifele de primă sunt ‘adecvate’ și anume că trebuie să acopere daunele produse de RCA, cheltuielile administrative și de marketing și să conducă la un profit, fie el și minimal.       Inexistența unui profit minim poate să conducă la retragerea asiguratorilor de pe piața RCA (existând chiar un caz în 2015 al ABC Asigurări), ceea ce conduce la o mai mare concentrare a pieței și o mai mare putere de negociere în relația cu potențialii asigurați a asiguratorilor ce raman pe piață și evident la o creștere a tarifelor. Având în vedere statisticile ultimilor ani în care ratele daunelor combinate au fost mult peste 100%, rezultatul a fost că anumiți asiguratori și-au redus în portofoliu ponderea RCA (pentru a minimiza sau elimina pierderile), iar alții au ajuns să aibă probleme financiare majore, consecințele fiind suportate atât de acționarii societăților de asigurări, cât și de consumatorii de RCA.
  3. Al treilea rol și probabil cel mai dificil din perspectiva reglementatorilor este acela de a preveni ‘discriminarea’ vis-à-vis de modul în care sunt tratați diverși potențiali asigurați.       Asiguratorii au criterii proprii de cotare (în general acestea sunt secrete comerciale), ele luând în considerare mai mulți factori cum ar fi: vârsta șoferului și experiența, sexul, starea civilă, detalii ale autovehicolului, teritoriul unde este condus, educația (incluzând cursuri de conducere defensivă), istoricul accidentelor și al încălcării legislației rutiere, domeniul de activitate (pentru asigurați persoane juridice) etc. Rolul reglementatorului este de a se asigura că acești factori nu sunt aplicați în mod discriminatoriu și că aceste cote de primă reflectă corect profilul de risc al potențialului asigurat. În cazul în care nu se realizează acest lucru, ar putea exista tendința naturală de a maximiza profitul de pe urma unui asigurat ‘dorit’ de asigurator pentru a acoperi pierderile unui asigurat al carui potențial de daună este aproape o certitudine. Cea mai fair-play abordare față de asiguratori și asigurați este identificarea și stabilirea acelor factori care sunt cei mai obiectivi, verificabili și susținuți de statistici în stabilirea modelelor pentru predictibilitatea daunelor pentru fiecare segment de potențiali asigurați și implicit aplicarea acestora în cotare.

 

Și totuși sunt potențiali asigurați nedoriți de niciun asigurator….

Chiar dacă tarifele RCA sunt stabilite rezonabil, adecvat și nediscriminatoriu, există anumite clase de asigurați cu profil de risc ridicat care probabil nu vor fi doriți de niciun asigurator. În ultimele luni au existat multe discuții referitor la abordarea cea mai adecvată, fiind făcute propuneri atât din partea UNSAR și ASF, cât și din partea unor asociații de consumatori nemulțumiți de creșterea tarifelor, propuneri ce sunt foarte mult congruente cu ce se întâmplă spre exemplu în SUA. Acolo asigurații cu potențial ridicat de risc sunt stabiliți de reglementatori ținând cont de criterii similare (ex. cotele sunt cu un anumit procent peste cele medii, acești asigurați au încălcat legislația rutieră în mod repetat, etc), iar legat de aceștia sunt folosite 4 abordări de către reglementatorii celor 52 de state americane care ar putea fi luate în considerare și la noi:

 

  1. Stabilirea de ‘planuri de asigurare specifice’ (engl. ‘assigned risk plans’) prin care asigurații cu risc ridicat sunt împărțiți între toți asiguratorii RCA în funcție de ponderea din piața de prime RCA subscrisă. Spre exemplu, dacă un asigurator subscrie 25% din primele RCA va trebui să accepte 25% dintre asigurații cu risc ridicat.
  2. Crearea de ‘asociații ale asigurătorilor’ (engl ‘joint undewriting associations’) doar pentru potențialii asigurați cu risc ridicat. În general aceste asociații se creează voluntar între asiguratori (ne-existând obligativitatea tuturor asiguratorilor ce subscriu RCA să facă parte) și funcționează ca un fel de ‘PAID doar pentru asigurații cu risc ridicat’.
  3. Câteva state americane au creat un sistem prin care toți potențialii asigurați sunt acceptați de asiguratori indiferent de profilul de risc, iar pentru cei ce se încadrează într-un profil de risc ridicat, asiguratorii alocă prima și asiguratul către un ‘pool de reasigurare’ la care participă toți asiguratorii ce subscriu RCA. Asiguratorii isi servisează clienții ca pe unii obisnuiți, dar toate daunele sunt plătite din acest pool de reasigurare specific creat pentru potențialii asigurați cu risc ridicat.
  4. Stabilirea unui asigurător deținut de stat doar pentru asigurații cu profil de risc ridicat – în SUA existând un singur stat ce a ales această abordare (Maryland).

 

În loc de concluzie…

Este important ca soluția aleasă pentru reglementarea tarifelor RCA să corespundă cât mai bine intereselor asiguratorilor și consumatorilor, dar în același timp este necesar ca aceasta să fie decisă cât mai curând, implementată și menținută pe termen lung. În același timp, obligativitatea respectării cerințelor Solvency II necesită abordări mult mai structurate din partea asiguratorilor, iar instabilitatea reglementării tarifelor RCA poate declanșa probleme importante legate de solvabilitate cu consecințe negative pentru întreaga piață.

Paul Dumitru