Cutremurul, inundaţia sau alunecarea de teren ‘bat la uşă’….ne ajută poliţa PAD?

PAID

Activitatea seismică din zona Vrancea de la începutul anului 2015 şi până în prezent a început să atragă atenţia autorităţilor romane. Zilele acestea SMURD a anuntat ca va incepe un program de informare a populatiei despre cum sa procedeze in caz de cutremur, pentru a sti cum sa actionam in situaţia unui seism semnificativ.   In plus, ca la fiecare sfarsit de iarna/inceput de primavara, topirea zapezilor si precipitatiile abundente au umflat cursurile de apa producand inundatii, astfel că la sfarsitul precedent de săptămână s-au inregistrat cateva coduri galbene/portocalii de inundatii in tara.

In aceste conditii, in mod normal, romanii ar fi trebuit sa dea buzna sa incheie polite de asigurari de locuinte, in primul rand cele obligatorii de asigurare impotriva dezastrelor (PAD) sau/si facultative, cu toate acestea nu se intampla. Polita PAD are un rol social, dar si anumite deficiente dezbatute pe larg in trecut in mass media, deficiente ce pot fi insa corectate pentru ca polita sa isi indeplineasca cu adevarat misiunea pentru care a fost impusa. In continuare vom analiza avantajele si deficientele acesteia dintr-o cu totul alta perspectiva.

Vânzarea poliţei

Desi polita PAD este obligatorie conform legii, aşadar ar trebui să aibă o rată de penetrare dacă nu de 100%, măcar de 80% cum are RCA-ul, la sfârşitul lui 2014 existau doar 1.500.000 de poliţe conform site-ului paidromania.ro la un fond de aproximativ 8,000,000 de locuinţe existente în Romania, ceea ce inseamna că doar 18-19% dintre locuinţe sunt asigurate.

Recent PAID (societatea de asigurari ce emite si administreaza politele PAD) a anunţat că doreşte să foloseasca o suma de bani din primele încasate pentru a lansa o companie de informare a populaţiei in scopul creşterii vânzarilor.

Considerăm ca cea mai buna metoda de crestere a vanzarilor ar fi chiar…. aplicarea legii. In articolul 30 din legea 260/2008 ce reglementeaza asigurarea PAD se precizeaza ca persoanele fizice care nu încheie o asigurare sunt pasibile de o amenda intre 100-500 lei. Până acum nicio autoritate locala (caci ele sunt cele ce trebuie sa aplice amenzile) nu a aplicat vreo sancţiune, deşi legea este în vigoare din 2009. Aplicarea amenzilor nu numai ca ar creste numarul de asigurati (in loc sa plateasca o amenda echivalenta sau de 5 ori mai mare decat prima, oamenii ar prefera sa aiba asigurare care le-ar oferi si protectie), dar ar fi benefica si pentru autoritati caci de la contravenienti (cei ce nu au incheiat polita) s-ar incasa bani la buget din amenzi (40% ar merge la bugetul de stat si 60% la bugetul local conform legii). Neincasarea sumelor initial proiectate pentru aceasta asigurare (respectiv pentru cele 8,000,000 de locuinte) poate pune in imposibilitate PAID-ul sa cumpere indeajuns reasigurare (daca nu este deja in aceasta situatie) pentru a putea sa isi mentina gradul de solvabilitate si sa isi poata indeplini toate obligatiile de despagubiri in cazul producerii unui risc catastrofic din cele care sunt asigurate (cutremur, inundatie si alunecare de teren).

Neavând date actuariale sau despre reasigurare nu putem spune cat de mare este acum expunerea (dauna maxima probabila) pentru cele 1,500,000 de locuinte sau cat ar fi daca toate locuintele din Romania ar avea o polita PAD si cat de bine sunt acoperite de PAID, dar sunt cateva cifre care ar trebui sa ridice un semnal de alarma autoritatilor si publicului in cazul producerii unei catastrofe. Daunele produse de cutremurul din 1977 au fost de aproximativ 2 miliarde de dolari (la valoarea banilor de atunci), iar inundatiile din 2005 au produs pagube de aproximativ 2 miliarde de euro. Mai mult de atat ar fi corect ca cel putin informatiile legate de reasigurare, expunerea si dauna maxima sa fie transparente si cunoscute de public intrucat asigurarea PAD este impusa de stat, prin urmare romanii au dreptul sa stie cum le sunt cheltuiti banii.

Excluderile poliţei de asigurare PAD

Poliţa PAD nu acoperă în orice condiţii cele trei riscuri mai sus menţionate. Spre exemplu, toţi cei care fac modificari sau construiesc locuinţe fără autorizaţie de construcţie nu beneficiaza de asigurare conform art 11 al legii. Se ştie că mulţi români au facut modificari in locuinţe fară autorizaţie de constructie, iar dacă au o polita de asigurare PAD mai mult ca sigur nu ştiu că nu vor fi despagubiti in cazul producerii riscurilor asigurate. Este evident vina lor ca au incalcat legea, dar o parte din culpa este si a celor ce au vandut polita PAD, caci nu le-au adus la cunostinta clientilor conditiile asigurarii impuse de lege. Este adevarat ca asiguratii semneaza polita si iau la cunostinta de conditiile aplicarii politei, dar cine o citeste? Ba, mai mult, cati inteleg si stiu sa interpreteze o polita de asigurare? Cred ca este rolul agentului sau brokerului de asigurari, ca profesionist in asigurari, sa explice asiguratului /potentialului asigurat ce acopera, dar mai ales ce nu acopera polita! Asigurarea mai are si alte excluderi (detaliate in norma 7 /2013 a ASF publicata in MO 521/2013) in afara de cea de mai sus (pe care am mentionat-o pentru ca probabil ca ar afecta multi romani) pe care cred ca nici macar cei ce vand aceste polite nu le cunosc. Dupa parerea mea este necesar un cod de bune practici pentru vanzarea acestei polite, iar cei indrituiti sa o vanda, sa fie instruiti pentru a respecta acest cod cu scopul de a educa si a nu insela prin omisiune asiguratul sau potentialul asigurat.

Limita de despăgubire şi nu numai…

Limita maxima de despăgubire a poliţei de asigurare PAD conform legii este de 20.000 euro pentru construcţii din beton, lemn, caramida, piatra sau metal si 10.000 euro pentru restul. Cât de mult ajuta această limită de despagubire pe cel care a incheiat o astfel de asigurare? Un metru patrat construit costa in medie 750 euro, ca atare limitele de mai sus ar acoperi intre 13-14 şi 26-27 metri patrati construiti, in functie de materialele de constructii. Oare cate locuinte in Romania au 14 sau 27 de metri patrati? Cred ca foarte putine! Practic, despagubitul isi poate reconstrui doar o parte din casa, rolul social al asigurarii PAD nemaifuncţionând. Considerăm că această limitare a sumei asigurate ar trebui modificată şi ar trebui luate exemple similare din alte ţări unde funcţioneaza scheme de asigurare pentru riscuri catastrofice in care statul este implicat. Spre exemplu in SUA, exista o schema de asigurare (nu obligatorie!) in care statul american ofera acoperire pentru riscul de inundatii (National Flood Insurance Program – NFIP) pentru cei ce nu pot obtine acoperire pentru riscul de inundatii de pe piata de asigurari privata – pentru cutremur si alunecari de teren nu exista scheme similare in SUA. Astfel, daca probabilitatea de producere a riscului de inundatii este mai mare de 1% in zona unde potentialul asigurat are o locuinta, el poate apela la acoperirea NFIP. Statul plateste un comision companiilor de asigurari  implicate in distributia politelor NFIP, iar acestea retin o parte din prima pentru eventuale cheltuieli de regularizare si investigare a daunelor, similar cu ceea se intampla pentru PAD pentru societatile de asigurari membre ale PAID, despagubirile fiind platite exclusiv de NFIP. Limitele de despagubire NFIP pentru locuinte sunt pana la 250.000 dolari si  respectiv 100.000 dolari pentru conţinut, iar pentru cladirile folosite in scop comercial limitele sunt de pana la 500.000 dolari si  250.000 dolari pentru continut. Limitele nu sunt fixe si oricine poate achizitiona limita de care are nevoie pana la sumele maxime asigurate de mai sus. Am subliniat mai devreme cuvantul ‘continut’ pentru ca polita PAD nu acopera daunele produse continutului, ci doar cladirii/ locuintei. Avand in vedere ca politele facultative ale asiguratorilor din Romania au fransize egale cu limitele de 10.000 sau 20.000 euro pentru riscurile acoperite de PAD, inseamna ca in acest moment pentru continutul locuintelor nu se poate cumpara acoperire prin asigurare pana la aceste limite.  Cu alte cuvinte asigurarea PAD va ajuta asiguratul in cazul producerii unui risc asigurat sa isi reconstruiasca casa/locuinta (cu limitarile de mai sus), dar pentru mobila, electrocasnice etc va trebui ca fiecare asigurat ‘sa se descurce’ intrucat nu vor putea fi acoperite prin asigurare (nici prin PAD si nici printr-o polita facultativa de locuinta).  Consideram ca legea ar trebui modificata si in Romania, iar limitele sa poata fi alese de fiecare potential asigurat in functie de nevoi, iar continutul caselor/locuintelor sa poata fi si acesta acoperit de asigurare.

În loc de concluzie

În final considerăm că este nevoie de ceva mai multa transparenţă şi determinare în administraţie pentru ca această lege, bună în esenţă, dar şi ‘perfectibilă’, să îşi îndeplineasca rolul şi să nu realizăm după producerea catastrofelor că pretul reconstrucţiei României trebuie platit tot de fiecare dintre noi prin impozite şi taxe (PAD-ul funcţionând doar parţial) si ca economia este împinsă cu ani, dacă nu chiar zeci de ani în urmă. Printre altele legea ar putea fi îmbunătătită şi ţinându-se cont de observaţiile de mai sus, iar până atunci ar trebui pur si simplu … aplicată, căci nu se ştie când vine urmatoarea catastrofă. Dacă este mâine?

Paul Dumitru

Anunțuri

Pot fi asigurarile ,doctorul’ coruptiei?

In fiecare auzim despre noi cazuri de coruptie care ne fac sa ne punem intrebarea cand si daca se va termina vreodata acest fenomen nociv pentru economia si societatea romaneasca. Justitia incepe sa functioneze si sa produca rezultate, insa, la fel ca la orice boala, este mai usor si mai bine sa previi decat ‘sa vindeci’ coruptia. Credem ca si asigurarile ar putea da o mana de ajutor pe viitor.

 

Va veti pune intrebarea: cum anume?

 

In SUA exista un produs de asigurare numit ‘Public Official Bond’ obligatoriu pentru o foarte mare parte dintre institutiile publice (autoritatile fiscale, departamentele de politie, primariile, autoritatile judiciare etc) din aproape toate statele americane. Acest produs de asigurare ofera o garantie ca toate categoriile de functionari publici mai sus mentionati isi vor indeplini indatoririle pentru care au fost numiti sau alesi, cu onestitate si cat mai bine cu putinta. Legislatia ii face responsabili pe toti cei ce lucreaza intr-un fel sau altul in slujba cetateanului si ca atare aceasta asigurare de garantie (caci ‘Public Official Bond’ este o astfel de asigurare) acopera statul impotriva daunelor ce pot fi produse de erori facute de angajatii publici, daune produse de excesul de autoritate sau datorate folosirii ‘neadecvate’ a banului public.

 

Un alt produs de asigurare – si acesta impus de legislatie in anumite state americane (in special pentru autoritatile ce ‘lucreaza cu bani’ cum ar fi spre exemplu ‘Internal Revenue Service’ – ANAF-ul american) – este  ‘Government Crime Insurance’ ce acopera entitatea publica de riscul de furt, riscul de frauda, daune datorate falsurilor si altor fraude efectuate de catre angajati.

 

Cum s-ar putea aplica in Romania si care ar fi beneficiile referitor la prevenirea coruptiei?

 

Daca s-ar impune tipurile de asigurari de mai sus pentru autoritatile publice din Romania, ele ar avea rol atat de preventie a coruptiei, cat si de recuperare a eventualelor prejudicii cauzate de coruptie. Preventia ar fi data de doua aspecte si anume ca:

– odata orice functionar public ce a comis vreodata vreo infractiune ar fi exclus din asigurare (cam asa functioneaza cele doua tipuri de asigurari in SUA – cine incalca legea nu mai poate fi acoperit de asigurarile mai sus mentionate), si ca atare autoritatea publica unde lucreaza ar trebui sa il concedieze (pentru ca respectiva autoritate sa poata sa isi pastra acoperirea ceruta de lege), iar pe de alta parte

– cetatenii ce au avut antecedente (cazier) nu ar putea fi angajati niciodata in sistemul public, intrucat autoritatea publica nu ar mai fi putea sa obtina acoperire pe viitor de la asiguratori. In ceea ce priveste recuperarea prejudiciului trebuie mentionat ca intr-o prima faza angajatul ce a comis fie furtul sau frauda, sau mai general spus nu si-a indeplinit sarcinile de serviciu in mod onest si diligent, ar raspunde cu averea personala, iar daca aceasta nu ar acoperi pagubele produse statului abia atunci ar intervenii si ar plati garantia (Public Official Bond) sau polita de Government Crime Insurance.

 

Astfel asigurarea ar avea rol de ‘imbunatatire’ a riscului, angajatii corupti auto-excluzandu-se din sistemul de stat, iar prejudiciile produse statului ar putea fi recuperate intr-o proportie mult mai mare –e cunoscut faptul ca din averile nejustificate descoperite spre exemplu de ANI sau probate de DNA se recupereaza foarte putin.

 

Cum ar putea fi implementat in Romania?

Credem ca sunt necesare 2 conditii pentru a se putea implementa acest lucru si in Romania:

– Prima: ar fi necesara vointa politica pentru implementarea unei legislatii asemanatoare cu cea din SUA.

– A doua: pentru a putea sa fie aplicata corect si sa functioneze o astfel de legislatie ar fi necesar ca puterea legislativa sa lucreze in stransa colaborare cu piata de asigurari pentru se adapta la apetitul de risc pietei de asigurari locale si pentru a se crea produse de asigurare specifice nevoilor autoritatilor publice de la noi.

 

Asa cum un doctor nu poate sa opri un pacient sa se imbolnaveasca, dar il poate sfatui cum sa previna boala, iar daca s-a imbolnavit sa ii ofere un medicament, tot asa si asigurarile ar avea rol preventiv (prin managementul riscului impus autoritatilor de asiguratori pentru mentinerea asigurarii), iar in cazul producerii riscurilor (adica a faptelor de coruptie) statul ar putea sa primeasca ‘leacul vindecator’ prin recuperarea prejudiciului.

 

Paul Dumitru

,Barometrul’ asiguratorilor vis-à-vis de riscul de terorism

Atentatele de saptamana trecuta din Franta au resuscitat interesul vis-à-vis de riscul de terorism si de cum pot fi acoperite pierderile financiare ale producerii unui astfel de risc asupra proprietatilor prin asigurari.

 

Se stie in general ca in toate politele de asigurare de bunuri riscul de terorism este exclus, insa exista posibilitatea de a fi acoperit prin acte aditionale specifice la politele de bunuri sau prin cumpararea unor polite separate.

 

Istoric vorbind, evenimentele care au zguduit cel mai mult piata asigurarilor de risc de terorism au fost atentatele din 9 Septembrie 2001 din SUA, daunele platite de reasiguratori in urma acelor evenimente fiind in jurul a 40 de miliarde de dolari americani. Asa cum spuneam intr-o postare precedenta pe blog, asiguratorii subscriu (sau nu) o linie de asigurari functie si de cum obtin sau au perceptia obtinerii de profituri de pe urma acelei linii de asigurari. Avand in vedere ca evenimentele din 2001 au creat o incertitudine foarte mare, pietele financiare si asiguratorii din SUA au perceput riscul de terorism ca fiind prea mare si aproape imposibil de modelat pentru a putea fi subscris si au anticipat potentiale pierderi, ceea ce i-a facut pe marea majoritate sa nu mai subscrie un astfel de risc. Aceasta stare de fapt a indus pe piata de asigurari un deficit foarte mare de oferta, caci cererea de asigurari de risc de terorism exista in continuare. Business-urile de real estate, retail, transport, entertainment, utilitati, energie etc cereau in continuare o astfel de acoperire, iar lipsa de oferta ar fi condus fie la o crestere puternica a primelor de asigurare fie foarte multi potentiali clienti ar fi ramas fara asigurare.

 

Ce ar fi insemnat acest lucru pentru activitatea economica?

Se stie ca bancile cereau ca riscul de daune materiale (in foarte multe cazuri incluzand si daunele de proprietate produse de acte de terorism) sa fie acoperite pentru a oferi finantare, iar lipsa acoperirii ar fi oprit sau incetinit proiectele de constructii, achizitiile de proprietatii sau alte proiecte si ar fi condus in general la o incetinire sau suprimare a activitatilor economice amenintand economia americana.

 

Solutia?

In 2002, identificand situatia de mai sus, a fost unul dintre foarte rarele momente in care guvernul american a admis situatia foarte grava si a intervenit in piata de asigurari creand un vehicul de reasigurare (Terorrism Reinsurance Act – TRIA) prin care oferea in mod direct reasigurare pentru riscul de terorism pentru asiguratorii comerciali ce subscriau acest risc pe o perioada de 5 ani (pana in 2007) cu anumite conditii:

  • Asiguratorii trebuiau sa acopere daunele pana la 100 milioane dolari;
  • Guvernul acoperea 90% din ceea ce depasea cei 100 milioane dolari – risc retinut de asiguratori;
  • Guvernul american platea daune pana la o suma totala de US$100 miliarde;

Aceasta interventie a statului a crescut increderea asiguratorilor si riscul de terorism a fost in continuare subscris, raspunzand cererii de pe piata si a deblocat activitatea economica.

 

In 2007 TRIA a fost reinoit de congresul SUA pentru inca 7 ani pana la 31 Decembrie 2014 in conditii un pic mai restrictive cand acest program de reasigurare a fost oprit, desi au existat dezbateri aprinse in congresul american daca sa fie reinnoit sau nu. Rezultatul a fost unul dezastruos pentru consumatorii americani, asiguratorii trimitand la 1 Ianuarie 2015 cca 750,000 de notificari de anulare a politelor ce acopereau riscul de terrorism pentru acestia. In aceste conditii presedintele Obama a impus pe 10 Ianuarie 2015 reinnoirea TRIA pentru inca 5 ani (pana in 2020).

 

Legatura cu atentatele din Franta si cum trateaza companiile din Romania acest risc

Dupa cum stim la nici 2 zile in Franta au avut atentatele de la Charlie Hebdo. Desi actul terorist nu a avut loc pe teritoriul SUA si nu a produs daune materiale substantiale, reticenta asiguratorilor de a subscrie un astfel de risc fara un sprijin financiar prin reasigurare care sa le ofere incredere s-a dovedit a fi un adevarat ‘barometru’. Cu 2 zile inainte de producerea atentatelor nu existau nici declaratii ale liderilor politici sau ai serviciilor secrete, nici amenintari ale organizatiilor teroriste, dar perceptia pietelor de asigurari ca riscul de daune materiale ca urmare a producerii actelor de terorism este inca prezent (desi trecusera 13 ani de la atentatele de la WTC) s-a dovedit a fi corecta. Ceea ce este interesant este ca SUA si Franta pe harta riscului politic si de terorism a brokerului Aon din 2014 sunt tari cu cel mai mic risc potential, in schimb Romania este la un nivel mai ridicat. Cu toate acestea, in Romania foarte putine companii aleg sa se acopere impotriva riscului de terorism (in general cele ce au actionari straini). Acest lucru se intampla probabil din doua motive. Primul ar fi lipsa de cultura in asigurari si perceptia redusa a producerii potentiale a unui asemenea risc. A doua ar fi legata de faptul ca bancile, companiile de leasing (in general finantatorii) impun in special companiilor ce le finanteaza numai asigurari de bunuri (si cateodata si de intreruperea afacerii) fara sa oblige sa fie acoperit riscul de terorism. In ambele cazuri aprecierea asupra riscului este una subiectiva (daca nu s-a intamplat in Romania clientii si finantatorii apreciaza ca riscul este foarte mic si daunele produse ar putea fi sustinute de cash-flow) desi nu ar trebui sa fie asa, caci atentatele din Bulgaria de la Burgas din 2012 au demonstrat ca nici tarile din Europa de Est nu sunt ferite de producerea riscului de terorism, iar daunele materiale pot fi substantiale.

 

Ce ar trebui facut mai departe?

Probabil ca schimbarea perceptiei (constientizarea si aprecierea obiectiva a riscului de terorism) ar trebui sa inceapa de la finantatori care ar putea sa se impuna viitorilor clienti (si actualilor – in cazul in care contractele de imprumut permit impunerea unor noi asigurari) acoperirea acestui risc. Acest lucru ar crea cerere pentru acest tip de asigurare. Din perspectiva ofertei, avand in vedere ca asiguratorii prezenti pe piata romaneasca ce ofera acoperire pentru riscul de terorism ii numeri pe degetele de la o mana (pentru a fi foarte optimisti) informarea consumatorilor ar fi mult prea scumpa. Astfel ca pentru educarea acestora ar trebui sa fie folositi brokerii care sunt in contact mult mai des cu potentialii clienti.

 

Paul Dumitru

Pret ‘rezonabil’ pentru RCA?

Recent am citit un articol scris de Robert Detlefsen – vicepresedinte al unei asociatii ce reprezinta aproximativ 1,400 de asiguratori din SUA – cu privire la accesibilitatea pretului asigurarilor RCA in randul consumatorilor din SUA. Prin urmare, avand in vedere dezbaterile inca de actualitate cu privire la pretul RCA  in Romania, am decis sa revin asupra subiectului.  Se va vedea astfel ca problema pretului la RCA nu este una pur romaneasca, ci e la fel de importanta si pentru americani, desi venitul mediu al cetateanului american este de 6-7 ori mai mare decat al romanului.

Rolul FIO (Departamentul Federal de Asigurari)

Congresul SUA a adoptat in 2010 o legislatie foarte importanta pentru pietele financiare (incluzand piata de asigurari) numita ‘Dodd-Frank Wall Street Reform and Consumer Protection Act’,  a carei implementare este menita sa previna pe viitor evenimente precum criza financiara din 2008. Desi piata de asigurari din SUA a fost mai putin afectata de criza din 2008 (cu exceptia AIG), in urma acestei legi guvernul SUA a decis sa creeze Federal Insurance Office (FIO) in cadrul Departamentului de Trezorerie (echivalentul ministerului de finante din Romania), cu scopul de a crea o coordonare federala a sectorului asigurarilor, urmand sa decida ce masuri sunt necesare pentru a fi impuse din punct de vedere al reglementarii federale a pietelor de asigurari – reglementarea revine in acest moment fiecarui stat in mod individual. Printre altele,  rolul FIO este si acela de a monitoriza cum anumite categorii de consumatori defavorizati (ex. minoritati, persoane cu venituri reduse etc) au acces la produse de asigurare (mai putin asigurarile de sanatate).   In acest scop, FIO a inceput sa colecteze informatii referitor la ceea ce presupune accesibilitatea pretului pentru consumatorii defavorizati,  cu scopul de a isi defini urmatoarele actiuni vis-à-vis de acestia. Conform articolului scris de Robert Delfesen, in urma primelor analize, pretul platit de cei mai saraci americani pentru un RCA este in medie de 510 dolari (aprox 1.928 lei). Pretul unui RCA in Romania este mult mai mic, prima medie fiind probabil in jurul a 500 lei. In acelasi timp, trebuie tinut cont de faptul ca in SUA limitele de despagubire incep de la 10-20,000 dolari/persoana pentru vatamari corporale in timp ce in Romania ele sunt de pana la 5,000,000 euro/eveniment.

Lucrul care mi s-a parut insa cel mai interesant in aceasta analiza este: cat din bugetul americanului de rand este cheltuit pentru asigurari. In medie pentru un RCA un consumator american plateste lunar aproximativ jumatate din cat plateste pentru benzina/motorina.   Aceasta analiza m-a determinat sa concluzionez ca termenul de accesibilitate de pret a unei asigurari RCA este unul foarte relativ.

Ca o prima observatie trebuie sa mentionez ca neavand date statistice (desi cred ca acestea exista), nu pot sa fac o analiza clara pe obiceiul de consum al romanului si cat de mult reprezinta costul unui RCA sau a combustibilului din bugetul fiecarei familii.

Totusi sunt anumite cheltuieli pe care romanii le fac, nefiind obligati de stat,  pentru produse al caror pret este mult mai mare decat pretul unei asigurari RCA, si  care nu sunt neaparat de stricta necesitate. Spre exemplu un telefon ‘smart’ sau o tableta costa de la 5-600 lei in sus si nimeni nu se plange de pretul lor. Ba mai mult, avand in vedere ca se uzeaza moral destul de repede, romanii isi schimba destul de des telefonul mobil cu unul de noua generatie si nu se plange nimeni de pret! Probabil ca lipsa tangibilitatii asigurarii o face mai putin atractiva pentru cetateanul de rand cand este sa cheltuie bani pentru un RCA comparativ cu un alt produs tangibil, dar similar ca pret. Cand cumperi un telefon smart imediat poti beneficia de el:  sa dai un telefon, sa accezezi internetul, sa folosesti diverse aplicatii, etc pe cand un RCA isi arata utilitatea doar atunci cand avem un accident si suntem vinovati, prin urmare,  in loc sa scoatem banii din buzunar sau sa trecem printr-un proces si sa cheltuim cu nemiluita, scoatem din buzunar RCA-ul si il lasam pe asigurator ‘sa se descurce’ cu despagubirea. Probabil ca aici este si o problema de comunicare a industriei asigurarilor care nu a reusit sa informeze consumatorii vis-à-vis de cat de util este un RCA. In general mai toate reclamele sunt din partea asiguratorilor care incearca sa isi vanda propriul RCA, nu si din partea industriei care trebuie sa inteleaga ca de un consumator informat beneficiaza intreaga piata.

O a doua observatie ce trebuie avuta in vedere este lipsa educatiei financiare a consumatorilor in ceea ce priveste ciclul de viata al pietei in industria asigurarilor. Mai precis ma refer la piata ‘soft’ (unde asiguratorii in competitie, pentru a castiga cota de piata, reduc tarifele de prima, ofera acoperiri suplimentare, reduc standardele de subscriere) si ‘hard’ (in care asiguratorii cresc tarifele de prima si restrang acoperirile, inaspresc standardele de subscriere si reevalueaza rezervele), binecunoscute in randul celor ce lucreaza in asigurari, dar total necunoscute consumatorilor de asigurari din Romania. Industria asigurarilor este din punct de vedere al cererii/ofertei diferita de alte industrii in sensul ca asigurarile ‘nu se pot stoca’ si ca atare pretul este dictat in special de oferta, caci cererea este in general relativ constanta (inelastica).   Inelasticitatea este indusa foarte mult de obligativitatea marii majoritati a asigurarilor cumparate (fie ca ele sunt impuse de lege sau de banci, leasing etc) si lipsa unei alternative de finantare a riscului pentru marea majoritate a consumatorilor. Foarte putini dintre consumatorii de asigurari (in special companiile foarte mari) au posibilitatea sa aleaga o alternativa la asigurari cum ar fi o captiva sau alte metode de finantare a riscului mai sofisticate (ex. bonduri de catastrofa).   In SUA aproximativ trei sferturi dintre asigurarile generale sunt fie impuse de lege sau de un finantator sau tert (ex. de un client), iar in Romania situatia nu este diferita – 38% din primele brute subscrise provin din asigurarile RCA, iar daca adaugam si restul de asigurari impuse prin lege (ex. PAID-ul, asigurarile de malpraxis, de raspunderi profesionale etc) de banci, leasing etc probabil ca ajungem la aceeasi proportie ca si in SUA a asigurarilor impuse intr-un fel sau altul. In ceea ce priveste oferta de asigurare (conditii, pret) acesta este dictata de profitul obtinut sau asteptat de asiguratori care in cazuri extreme se pot retrage de pe piata (cum este cel al ABC Asigurari de la inceputul lui 2015 care a decis sa nu mai subscrie RCA), ceea ce determina cresterea preturilor, intrucat concentrarea pietei ofera jucatorilor din piata o mai mare putere de negociere acestora.

In SUA, in ultimile 3 decenii,  au fost foarte putini ani in care asiguratorii au facut profit operational din subscriere , iar preturile asigurarilor au crescut sau scazut in aceasta perioada functie si de rezultatul investitional al asiguratorilor. In toata aceasta perioada statul american nu a intervenit in niciun fel in reglementarea pietelor decat in cazul in care au existat nevoi ale consumatorilor ce nu au putut fi satisfacute de pietele de asigurari, spre exemplu creand scheme de asigurari in care statul a oferit acoperire prin intermediul asiguratorilor comerciali (ex. Terrorism Risk Insurance Act (TRIA) a fost adoptat de guvernul SUA in 2002 ca urmare a deficitului de oferta de asigurari de terorism ca urmare a evenimentelor din Septembrie 2001). In rest pietele de asigurari au fost lasate sa functioneze liber si sa urmeze ciclul normal si cred ca acelasi lucru ar trebui sa se intample si in Romania. Avand in vedere ca asiguratorii din Romania pierd inca bani din asigurarea RCA, este normal ca preturile sa creasca pentru echilibrarea portofoliilor si revenirea pe profit, moment in care probabil ca dintr-o piata ‘hard’ de RCA (cum este acum) vom vedea scaderi de tarife de prima pentru aceste asigurari. Probabil ca si legat de acest aspect piata de asigurari ar trebui sa aiba un efort mai mare de comunicare pentru educarea consumatorilor de asigurari pentru a se intelege ca nu este vorba de o ‘pedepsire’ a lor ci mai curand de un ciclu economic. Singura interventie pe care statul sau mai precis spus ASF ar trebui sa o aiba este referitor la o subscriere mult mai corecta si individualizata pentru consumatorii de asigurari pentru a nu plati un pret care sa nu reflecte cu adevarat expunerea la risc. Practic un asigurat care produce daune sau prezinta un potential risc ‘sa nu fie pus in aceeasi oala’ cu unul care nu a incalcat legea ca sa nu mai vorbim daca a produs vreo dauna. Dar despre aceste aspecte am vorbit intr-un articol precedent.

In concluzie, indiferent de nivelul de venituri, costurile cu asigurarile pot fi pastrate intr-un nivel rezonabil daca ASF ar impune o mai buna disciplina si corectitudine a subscrierii, iar consumatorii ar intelege ca de fapt a plati ‘putin’ pentru o asigurare RCA inseamna mai curand a fi tratati echitabil chiar daca piata de asigurari este una ‘hard’. Tot aici, foarte important este si rolul intregii industrii a asigurarilor sa comunice mai eficace si eficient.

Paul Dumitru